vineri, februarie 13, 2026
4.7 C
București

Saloane de izolare, aparatură nouă și zone anti-radiații. UPU Alba Iulia, dotări de milioane de euro

Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia are, de sâmbătă, una dintre cele mai moderne Unități de Primiri Urgențe (UPU) din Transilvania. Secția a fost extinsă și dotată cu aparatură de ultimă generație, printr-o investiție de 2,5 milioane de euro, bani proveniți în mare parte din fonduri europene. La inaugurare a participat și șeful Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed Arafat.

Proiectul a transformat complet unitatea de urgență. Dacă înainte spațiul avea 823 de metri pătrați, acum suprafața s-a dublat la 1.679 de metri pătrați.

Această extindere permite preluarea simultană a 25 de pacienți pentru evaluare, investigații, diagnostic și tratament, față de 16 anterior. Pentru realizarea proiectului, vechiul corp de clădire a fost conectat cu o construcție nouă printr-un culoar de legătură.

Citeste si…

Secție gândită pentru siguranța pacienților

Noua Unitate de Primiri Urgențe dispune de:

  • spații separate pentru triaj adulți și copii,

  • saloane pentru urgențe minore, majore și pediatrice,

  • un salon pentru resuscitare,

  • cabinete pentru consultații și birouri pentru personalul medical,

  • saloane de izolare pentru pacienții cu boli infecțioase, dotate cu sisteme cu presiune negativă, astfel încât aerul să nu circule în afara încăperii.

În plus, secția a fost echipată cu:

Măsuri speciale: decontaminare și adăpost civil

Un element inedit al investiției îl reprezintă amenajările de la subsol. Aici a fost construit un adăpost de apărare civilă, dar și o zonă de decontaminare destinată persoanelor expuse la radiații sau materiale radioactive – o facilitate extrem de rară în spitalele județene.

O investiție de peste 12 milioane de lei

Valoarea totală a proiectului depășește 12,1 milioane de lei. Din această sumă:

  • 6,8 milioane lei au venit din fonduri europene, bugetul de stat și contribuția Consiliului Județean Alba,

  • peste 5,2 milioane lei au fost cheltuieli neeligibile acoperite de administrația locală.

Un model pentru spitalele din România

Șeful DSU, Raed Arafat, a subliniat importanța investiției pentru siguranța pacienților și a cadrelor medicale:

Citeste si…

„Este o unitate modernă, aliniată la standarde europene, care va putea face față unui număr tot mai mare de pacienți și unor situații de urgență complexe.”

Extinderea și modernizarea UPU Alba Iulia ar putea deveni un model de bune practici pentru alte spitale din țară, unde secțiile de urgență funcționează încă în spații subdimensionate sau cu echipamente învechite.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

„Sunt asistentă medicală în îngrijiri paliative, iar pacienții pe moarte văd adesea acest lucru”

Julie McFadden, o asistentă specializată în îngrijirea pacienților aflați...

Următorii 13 ani schimbă totul pentru zodii. Vești uriașe pentru trei dintre ele

Următorii 13 ani aduc una dintre cele mai puternice...

Un medic avertizează: regula esențială pentru oricine ia zilnic vitamina D

Persoanele care iau suplimente cu vitamina D ar trebui...

S-a dat lege! Ce se schimbă pentru pacienții care merg la medicul de familie în 2026!

Guvernul a stabilit noile reguli privind finanțarea cabinetelor de...

Un pacient acuză amânări repetate ale operației și suspiciuni de șpagă la Sp. Județean Focșani

Un pacient acuză amânări repetate ale operației și suspiciuni...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și