Sari la conținut

Sănătatea mintală a femeilor, influențată de mărimea sânilor

Fetele care au sânii anormal de mari sau asimetrici pot suferi de grave probleme emoţionale, iar sănătatea lor psihică va fi afectată.

Fetele care au aceste probleme de dezvoltare anomală a sânilor sunt nefericite, nu au stimă faţă de sine şi ajung să nu mai comunice şi chiar să aibă tulburări de alimentaţie.

Problemele emoţionale apar şi la fetele care au sânii în mod clar anormali, dar şi la cele care au o diferenţă minoră între sâni.

Şi adolescentele care suferă de macromastie, adică au sânii foarte mari, ajung să sufere din cauza asta.

Studiul a fost realizat de medicii de la Spitalul de Pediatrie din Boston. Ei spun că fetele trebuie să beneficieze de consiliere psihologică şi chiar de operaţii estetice pentru corectarea sânilor deformaţi.

La studiu au luat parte 59 de tinere cu vârsta între 12 şi 21 de ani, care aveau o diferenţă de cel puţin un număr între sâni.

În urma testării pacientelor, medicii au observat diferenţe importante legate de sănătatea lor mentală comparativ cu  fetele care aveau sânii normali.

Suferinţa lor era similară cu a băieţilor care au sâni nefiresc de mari sau cu a femeilor care au avut cancer mamar şi s-au operat.

Adolescentele ajung să aibă tulburări de alimentaţie şi de personalitate şi se izolează din punct de vedere social.

Din punct de vedere medical mai apre o problemă. Femeile diagnosticate cu cancer mamar au dreptul la o operaţie estetică decontată prin asigurarea medicală, în timp ce fetele care au sâni asimetrici nu pot beneficia de asigurare.

Autorul cercetării, medicul Brian Labow, spune că singura soluţie eficientă în multe cazuri este operaţia. Efectele benefice asupra stării psihice sunt evidente.

Rezultatul studiului a fost publicat în revista Plastic and Reconstructive Surgery.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel