vineri, mai 1, 2026
11.3 C
București

Sărăcie lucie în România, mâncarea tot mai greu accesibilă

Fara o alimentatie sănătoasă, organismul uman nu poate funcționa la parametrii normali, iar persoanele defavorizate, ajutatate de statul roman, vor fi în imposibilitatea de a-și procura hrana de bază zilnică. Statul nu mai poate susține prin pârghiile sale sociale prețurile pentru coșul zilnic de bază.

Mâncarea tot mai greu accesibilă!

Acordarea voucherelor sociale face parte din proiectul Sprijin pentru România și are ca scop ajutorarea pensionarilor, persoanelor cu handicap și a familiilor vulnerabile care au o situație financiară precară.

Astfel, în viitorul apropiat, vaucherele nu vor mai fii accesibile la o scară așa largă. Ministrul Marcel Boloș, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, a anunțat că doar persoanele cu pensia minimă socială vor putea beneficia în continuare de acestea.

Citeste si…

„Demersurile pentru ceea ce înseamnă prelungirea valabilității voucherelor sociale îl face, dar cred eu că nu vor mai fi acordate vouchere pentru toate categoriile de până acum, adică cei car au veniturile peste pensia minimă socială sunt considerați, din punct de vedere al Comisiei, că nu fac parte din categoria socială de sărăcie extremă”, a spus ministrul, conform Mediafax.

Decizia a fost luată în urma faptului că unele persoane care au venituri nedeclarate au beneficiat de voucherele sociale. Legat de situația de față, ministrul a declarat că „pentru aceea am făcut verificarea, împreuna cu ANAF. Sunt vreo 63.000 cărora le-am retras cardurile ca urmare a cumulării veniturilor.” Cei care nu și-au declarat veniturile pentru a beneficia de voucherele sociale riscă să fie amendați.

Citeste si…

Categoriile eligibile sunt pensionarii și persoanele cu handicap

În continuare, categoriile eligibile sunt pensionarii și persoanele cu handicap ale căror venituri lunare nu depășesc suma de 1.500 de lei, familiile cu cel puțin doi copii și familiile monoparentale ale căror venituri pe cap de membru de familie nu depășesc 600 de lei și persoanele fără adăpost. Acestea nu vor fi afectate de nici o modificare.

Persoanele eligibile vor primi în lunile ce urmează mai multe tranșe, până ce fondul va atinge 1.000 de lei de persoană. Cele patru tranşe a 250 de lei se oferă o dată la două luni, până la finalul acestui an.

Până pe data de 23 de septembrie, toți beneficiarii trebuie să intre în posesia celei de a doua tranșe din ajutorul social, cei care nu primesc urmând să anunţe autorităţile. În același timp, în perioada următoare se așteaptă indexarea pensiilor, astfel că persoanele ale căror pensii vor crește la o sumă de peste 1.5000, aceștia nu vor mai beneficia de ajutorul de la stat.

Maria Mocanu
Maria Mocanu
Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Salariul minim în România comparativ cu alte țări din UE

Unde se situează salariul minim din România în 2026...

Țânțarul tigru în România, de ce începe acum lupta împotriva răspândirii sale

Odată cu încălzirea vremii, țânțarii revin treptat. Lupta împotriva...

Cutremur în România. Vezi în ce zonă a țării s-a resimţit seismul

România s-a cutremurat în această dimineață, la propriu. A...

Boom farmaceutic în Uniunea Europeană: Excedent comercial la nivel istoric

Boom farmaceutic în Uniunea Europeană, în anul 2025. Produse...

Meserii profitabile. Top 5 cele mai bine plătite profesii din România

Cele mai bine plătite meserii în funcție de domeniu...

Bani de la stat pentru mii de familii în aprilie. Cine sunt cei vizați

Guvernul continuă în luna aprilie alimentarea cardurilor educaționale destinate...

Cât este pensia minimă în 2026 și cine beneficiază de indemnizația socială

Pensia minimă garantată în 2026. Suma actualizată, cine beneficiază...

Citește și