Sari la conținut

SARS-CoV-2 face ravagii pe termen lung. Victor Voicu, academician: Ai un fel de ceață pe creier

sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
bolile neurologice, tot mai frecvente

SARS-CoV-2 face ravagii pe termen lung. Victor Voicu, academician, a vorbit în emisiunea Ce se întâmplă?, de la DC NEWS, despre afecțiunile neurologice pe care le provoacă virusul SARS-CoV2.

Invitat la DC NEWS, Victor Voicu, academician, a vorbit despre afecțiunile neurologice de lungă durată pe care infectarea cu virusul SARS-CoV-2 le cauzează:

„Cea mai deranjată este această fatigabilitate, oboseală, percepție de oboseală, de astenie fizică, nu ești în stare de nimic. Și fizic, și intelectual.

Se zice că impactul primordial e la nivelul căilor respiratorii. Păi, lipsa mirosului și a gustului este semn de sistem nervos central.

E adevărat că poate lucra și în periferie, dar analizatorul, când te gândești la gustul unei mâncări de exemplu, e foarte complex, e o asociere de date și informații în creier.

Iată că e efect de sistem nervos central, cu care debutează. Debutează cu asta și rămâne luni întregi. Ei vorbesc de 4-6 luni, dar am văzut și cu un an. La unii, săracii, îi târâie și peste un an aceste sechele.

Astenia crește, durerile toracice rămân și chiar cresc

În datele prezentate de un autor pe care eu l-am citat și tradus, se vorbește de tulburări de cogniție, de înțelegere, de percepție, de memorie.

Toate acestea rămân și trenează în cadrul oboselii și ai și un fel de ceață pe creier (brain fog). Mai ai o serie de semne care s-au accentuat.

De exemplu anomaliile senzoriale sunt 22-30% în faza acută și ajung la 55% în post-COVID-19. Tahicardia și palpitațiile erau 10% și s-au făcut 41% în post-COVID-19.

Ceea ce înseamnă că leziunile alea devin sechele de lungă durată care se recuperează greu. Alte semne neurologice merg până la 24% în post-COVID-19.

Febra, de exemplu, e pe dos și dispare. Astenia crește, durerile toracice rămân și chiar cresc. Toate aceste lucruri evidențiază un fapt, că interacțiunea cu această enzimă afectează sistemul de control al corpului“, a precizat, la DC News, academicianul Victor Voicu.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel