Sari la conținut

Scandal uriaș la o maternitate după ce mai multe paciente au fost filmare dezbrăcate și postate pe TikTok

Paciente, filmate dezbrăcate și postate pe TikTok, de către o asistentă, la o maternitate din Belgrad, Serbia. Asistenta medicală a filmat inclusiv femei în timpul nașterii și a transmis în direct o operație de cezariană.

Conducerea Clinicii de Obstetrică-Ginecologie „Narodni front” din Belgrad a transmis, prin intermediul unui comunicat, că este îngrozită și condamnă ferm acțiunile asistentei medicale. „Mulțumim tuturor celor care ne-au semnalat în timp util acest gen de comportament, ca să reacționăm prompt și să luăm toate măsurile necesare pentru ca așa ceva să nu se mai întâmple niciodată”, se arată în informarea maternității.

Reprezentanții clinicii au anunțat că asistenta medicală a săvârșit o încălcare gravă a îndatoririlor și obligațiilor de serviciu, precum și a eticii profesionale, fiind suspendată de îndată, în urma unei proceduri de urgență. De asemenea, împotriva ei au fost inițiate proceduri disciplinare.

Potrivit jurnaliștilor Kurir, asistenta medicală care a făcut înregistrări scandaloase din sala de operație, răspândindu-le apoi în online, se prezenta pe rețelele de socializare drept Jellena.

Femeia transmitea în direct nașteri prin cezariană, își informa urmăritorii în prealabil despre ora difuzării și chiar îi ruga să îi adreseze întrebări legate de intervențiile chirurgicale. Asistenta le explica fanilor cum se folosește instrumentarul din sala de operație sau cum funcționează procedura de anestezie.

„Îmi pare rău și îmi cer sincer scuze clinicii, tuturor colegilor și întregului public”

Într-o postare pe TikTok, asistenta a susținut că transmiterea în direct pe această rețeaua a unei nașteri prin cezariană a fost făcută neintenționat. „Vreau să explic înregistrarea live care a fost difuzată de pe profilul meu în intervalul 04:00-05:00, pe 26.04.2023. Videoclipul a fost creat neintenționat. În tura de noapte, știm cu toții că folosirea telefoanelor mobile este interzisă, dar când am fost chemați pentru o cezariană de urgență, am lăsat telefonul pe o masă, neștiind că era pornită camera care transmitea în direct pe TikTok. Înainte de apelul către sală, ne-am uitat pe TikTok.

Videoclipul arată că nimeni din sală nu știa că telefonul suspendat transmitea în direct. Videoclipul a fost creat spontan. În afară de pacient, mă văd și eu pregătindu-mă pentru operație și participând la ea. Îmi cer scuze pacientului, a cărui intimitate a fost încălcată, familiei pacientului și publicului larg. Sunt asistent medical – operator instrumentar de 14 ani și de-a lungul vieții mele profesionale am construit relația dintre pacient și asistentă pe baza principiilor eticii asistenței medicale și după bunele reguli ale profesiei.

Îmi pare sincer rău pentru ce s-a întâmplat, mai ales că activitatea mea pe TikTok s-a concentrat în principal pe familia mea, prietenii mei și pe conținut educațional. Încă o dată, repet că îmi pare profund rău și îmi cer sincer scuze pacientei, familiei ei, clinicii, tuturor colegilor și întregului public”, este mesajul transmis de Jellena.

Ministrul Sănătății din Serbia: „Sunt literalmente dezgustată”

În urma scandalului, a reacționat inclusiv ministrul Sănătății din Serbia. „Sunt îngrozită de faptul că unui lucrător în domeniul sănătății i-a venit ideea de a difuza ceea ce se întâmplă în sala de operație pe Instagram, TikTok sau orice rețea de socializare. Personal, cred că o astfel de persoană ar trebui să fie supusă unei reevaluări, pentru a vedea dacă este capabilă să lucreze în astfel de condiții. Salut decizia directorului Miković de a o suspenda”, a declarat Prof. Dr. Danica Grujičić.

„Sunt literalmente dezgustată și condamn ceea ce a făcut. O astfel de idee nu mi-ar fi trecut niciodată prin cap, este intimitatea fiecărui pacient, nimeni nu are voie să-i filmeze indiferent dacă li se vede sau nu fața”, a mai spus ministrul Sănătății din Serbia.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel