Sari la conținut

A scăpat de varice cu un remediu din bătrâni, ușor de preparat

Varicele sunt unele dintre cele mai răspândite afecțiuni de pe glob, fiind întâlnite la aproximativ 50% din populație.

Potrivit medicilor specialişti, cele mai des întâlnite 10 cauze ale apariţiei varicelor sunt ereditatea, vârsta, sexul, lipsa exerciţiilor fizice, hainele prea strâmte, consumul de alcool în timpul zborurilor, obezitatea, băile fierbinţi, sauna şi deshidratarea.

Tratamentele tradiţionale pentru varice sunt intervenţiile chirurgicale şi terapia cu laser, însă acestea pot fi destul de costisitoare. Există însă și leacuri la îndemână pe care vi le puteți prepara acasă. O cititoare a explicat pentru site-ul healthylifetricks.com cu ce rețetă a reușit să scape de această problemă.

“Din păcate, mă confrunt cu această problemă de mai mult de 20 de ani și am încercat numeroase creme și remedii, însă nu am avut de rezultate. Dar de trei luni de când folosesc acest remediu, varicele au început să dispară”, a explicat femeia.

Iată de ce ingrediente ai nevoie pentru a prepara remediul
  • ½ ceașcă de morcovi tocați
  • ½ ceașcă de gel de Aloe Vera
  • ½ ceașcă de oțet din cidru de mere

Mod de preparare

Tăiați mărunt planta de aloe vera şi morcovii. Adăugaţi ambele ingredientele în blender şi mixaţi foarte bine. În timpul omogenizării, adăugaţi şi câteva picături de oţet din cidru de mere, suficient cât să transforme compoziţia într-o pastă. Continuaţi mixarea până când veţi obţine o textură cremoasă şi netedă. Mod de aplicare Aplicaţi această pastă naturală pe zonele afectate, după care menţineţi picioarele pe o suprafaţă ridicată, timp de o jumătate de oră. După acest timp, îndepărtaţi amestecul cu apă rece. Repetaţi procedeul de 2-3 ori pe zi.

De asemenea puteți încerca și câteva exerciții:

–         Ridicarea picioarelor deasupra nivelului inimii timp de 30 de minute, de trei sau patru ori pe zi, poate reduce umflarea si poate imbunatati fluxul de sange in vene;

–         Mișcările gleznei de mai multe ori pe parcursul zilei pot ajuta la trecea sângelui de la picioare inapoi la inimă. Acest lucru poate fi util mai ales pentru persoanele care stau în picioare pentru perioade lungi de timp;

–         Mersul pe jos este, de asemenea, un exercitiu foarte bun. Persoanele cu boli venoase cronice care merg mai putin de 10 minute pe zi au un risc mai mare de a dezvolta ulcere venoase decat cei care sunt mai activi fizic.

–         Înotul favorizează și el circulatia venoasă;

–         Faceti miscari energice de pedalare (de 15-20 ori) si incercati mersul pe calcaie;

–         Este util sa miscati in fiecare zi membrele inferioare printr-o actiune de forfecare (10-15 ori) si sa incercati mersul pe varfuri;

–         De ajutor sunt si miscarile de flexie/ extensie a degetelor de la picioare, tinand membrele inferioare usor ridicate si intinse (de pana la 20 de ori);

–          Balansul alternativ de pe varfuri pe calcaie este o alta modalitate buna de a stimuli circulatia venoasa.

Sfaturi pentru prevenirea varicelor

Pentru a preveni apariția bolii venoase cronice, medicii recomandă exercițiile fizice care stimulează circulația sângelui. Mergeți pe jos cel puțin 2-3 km pe zi, practicați înotul, ciclismul. Este foarte important să evitați perioadele lungi de stat în picioare sau de stat nemișcați pe scaun ore în șir. Pentru cei care petrec mult timp la birou se recomandă un set de exerciții ritmice pentru picioare, care ajută la o mai bună circulație a sângelui. Totodată, se recomandă evitarea posturii pe scaun „picior peste picior”, care îngreunează circulația. De asemenea, este indicat a se renunța la purtarea hainelor prea strâmte (de tip jeans, colant), a ciorapilor care blochează circulația și produc inflamarea venelor. Purtarea zilnică a tocurilor înalte este un alt obicei dăunător care ar trebui evitat. Ideală este încălțămintea cu toc de 4-5 cm.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel