marți, martie 24, 2026
15.9 C
București

Schimbări climatice din cauza incendiilor din Australia. NASA: Întreg globul va fi afectat

Fumul degajat de incendiile din Australia a ajuns în stratosferă, din cauza furtunilor puternice și va face înconjurul globului, potrivit NASA.

peste 6,3 milioane de hectare de teren au ars, nenumărați copaci au fost doborâți, iar milioane de animale au murit, din cauza incendiilor din Australia. Zone uriașe din mediul natural al continentului au fost distruse, scrie BBC.

NASA a anunţat că fumul rezultat după incendiile de Anul Nou a traversat America de Sud, unde cerul a devenit ceţos, deplasându-se pănâ pe data de 8 ianuarie pe ”jumătate din suprafaţa Pământului”.

„Este de aşteptat ca fumul să facă cel puţin un circuit întreg împrejurul globului”, a transmis agenţia spaţială americană.

Cercetătorii au precizat că intensitatea şi mărimea fără precedent a incendiilor au fost exacerbate de schimbările climatice.
NASA a anunţat că incendiile recente au fost atât de mari încât au produs ”un număr neobişnuit” de furtuni. Acestea au trimis fumul în stratosferă, unele dintre ele ajungând la o înălţime de 17.7 km, potrivit Mediafax.

„Odată ajuns în atmosferă, fumul se poate deplasa pe distanţe de mii de km, afectând condiţiile atmosferice la nivelul întregului glob.

Coasta de est a Australiei a fost cuprinsă de sute de incendii de vegetaţie, care au dus la moartea a cel puţin 28 de persoane şi au distrus peste 2.000 de locuinţe.

 

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Perdelele tale pot deveni din nou perfect albe cu un ingredient banal din bucătărie

Perdelele sunt unul dintre cele mai vizibile elemente dintr-o...

Grupa de sânge care crește riscul de AVC înainte de 60 de ani

Puțini oameni își cunosc riscurile reale legate de grupa...

Citește și