Sari la conținut

Scrisoarea unei învățătoare: De ce să-i schimb scutecul unui copil de 6 ani pentru că mama e „prea ocupată” să-l învețe la toaletă?

elevi
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
inceput an scolar

O învățătoare a adresat o scrisoare deschisă părinților care nu-și învață copiii să folosească toaleta sau olița, relatând un incident recent în care a fost nevoită să schimbe scutecul unui școlar de 6 ani. 

În momentul în care învățătoarea a contactat-o, răspunsul mamei a fost că di moment ce copilul este la școală, problema trebuie rezolvată de către învățătoare. Aceasta s-a simțit frustrată, considerând că schimbarea scutecului unui copil de șase ani nu ar trebui să fie responsabilitatea sa, mai ales în situația unui copil de vârstă școlară.

„De ce ar trebui să schimb scutecul unui copil de șase ani?”

Cadrele didactice din Marea Britanie consideră că schimbarea scutecelor copiilor – devenită o regulă – necesită mult timp și este obositoare, potrivit Daily Mail, care a publicat joi scrisoarea unei învățătoare care-i apostrofează pe părinții care nu-și învață copiii să folosească toaleta sau olița.

Femeia povestește că la școala primară unde lucrează, o mamă a uitat recent să lase setul de haine de rezervă și câteva scutece pentru fiul ei. A promis că se va întoarce într-o oră, dar 90 de minute mai târziu, învățătoarea nu a primise niciun semn de la ea.

„Când am sunat să o întreb unde sunt (până atunci, bietul băiat îmi șoptise că făcuse pe el), răspunsul ei a fost : <<Nu am timp! El este la școală, așa că acum este problema ta>>. Sunt o profesoară de școală primară furioasă… de ce ar trebui să schimb scutecul unui copil de șase ani doar pentru că mamele lor din clasa de mijloc sunt <<prea ocupate>> pentru a-i învăța să folosească toaleta?”, întreabă, retoric, învățătoarea.

Spune că schimbarea scutecelor nu face parte din fișa postului său, cu atât mai mult cu cât nu a fost cazul unui copil copil mic, ci a unuia de șase ani.

„Această atitudine nepăsătoare nu este o situație singulară a părinților. De fapt, această abordare neglijentă față de bunăstarea copiilor devine o normă, în special în rândul multor familii bogate”, a mai relatat învățătoarea.

Copilul schimbat, „incredibil de jenat”

Cadrul didactic povestește că astfel de situații sunt atât de frecvente, încât la școala la care lucrează, aflată într-o localitate de clasă mijlocie din sudul Angliei, unde predă copiilor cu vârste cuprinse între patru și șase ani, există un stoc de haine, lenjerie de schimb, scutece, șervețele și loțiuni, toate acestea fiind suportate din bugetul școlii.

Mai mult, spune că, în majoritatea școlilor primare în care a lucrat, a fost nevoie de aceste facilități și că, pe parcursul celor 11 ani de activitate didactică, aproape zilnic a avut de-a face cu copii cu vârste cuprinse între patru și șapte ani care încă nu erau învățați să meargă la toaletă.

„Ne lasă, la propriu, să le curățăm mizeria”

În situația concretă relatată de învățătoare, asistenta sa a trebuit să meargă la supermarketul local pentru a cumpăra scutece (de dimensiuni adecvate) pentru copilul de șase ani pe care l-a descris drept „incredibil de jenat” că a trebuit să-i pună un scutec nou.

Reacția învățătoarei vine după ce, recent, o mămică a relatat că și-a trimis copilul de patru ani la școală fără să-l învețe cum trebuie să meargă la oliță.

„Dar profesorii ca mine se simt furioși că părinții ne lasă, la propriu, să le curățăm mizeria”, a mai spus învățătoarea.

Cadrul didactic amintește că, potrivit experților în parenting, copiii sunt suficient de maturi pentru a învăța să facă la oliță sau la toaletă încă de la vârsta de doi-trei ani

Învățătoarea, care plănuiește să renunțe la job, spune că ea și colegii săi consideră că schimbatul scutecelor consumă timp și că cei care au de suferit sunt ceilalți copii.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel