Sari la conținut

Se dau 10.000 de lei de la stat pentru acești români. Cum să intri în posesia banilor

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro

Se dau bani de la stat. Românii care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, constând în vouchere pentru facturi, electrocasnice, haine sau recuzite pentru elevi, precum și în pachete alimentare, a transmis Marcel Boloş, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene.

„Datele o spun clar, încă ne confruntăm cu o formă dominantă de sărăcie care poate conduce la precaritate alimentară, în anumite situaţii. Aceste lucruri fac ca peste două milioane de cetăţeni să nu îşi poată permite un standard de viaţă decent pentru anul 2023.

Tocmai de aceea, la nivelul Guvernului am gândit un pachet măsuri care sunt integrate şi complementare, astfel încât să se asigure o alocare financiară eficientă a intervenţiilor. Aşadar, vor fi români care se află într-un grad extrem de excluziune socială care vor putea primi până la 10.000 de lei pentru nevoile imediate, pe baza diferitelor forme de sprijin care se vor acorda”, a transmis ministrul Marcel Boloş, conform comunicatului de presă al MIPE citat de news.ro.

Pe termen lung, prin Programele Incluziune şi Demnitate Socială 2021–2027 şi Educaţie şi Ocupare 2021–2027, Guvernul urmăreşte să răspundă nevoilor grupurilor vulnerabile atât în ceea ce priveşte asigurarea accesului la servicii cât şi prin implementarea unor măsuri care să sprijine nevoile imediate.

Ce cuprinde pachetul de măsuri de care vor beneficia persoanele vulnerabile în 2023

Aproximativ 2,5 milioane de români, aflaţi în situaţii de deprivare materială sau risc de sărăcie, au primit IV tranşe de vouchere sociale prin programul „Sprijin pentru România”, în valoare totală de 1.000 de lei. La 19 decembrie, tuturor beneficiarilor care aveau card le‑a fost virată tranşa IV.

Măsura va continua pe tot parcursul anului 2023, când vor fi livrate alte VI tranşe, a câte 250 de lei, o dată la două luni.

Vor primi vouchere sociale pentru alimente şi mese calde:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special ale căror venituri nete lunare sunt mai mici sau egale cu 1500 lei, pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1.700 lei pentru tranşele din anul 2023;

– copiii şi adulţii încadraţi în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri nete lunare proprii sunt mai mici sau egale cu 1.500 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 1700 lei pentru tranşele din anul 2023;

– familiile cu cel puţin 2 copii în întreţinere ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;

– familiile monoparentale ale căror venituri nete lunare pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 600 lei pentru tranşele din anul 2022, respectiv venituri mai mici sau egale cu 675 lei pentru tranşele din anul 2023;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul social, în condiţiile Legii nr. 416/2001 privind venitul minim garantat, cu modificările şi completările ulterioare.

Bani pentru românii aflați în situații dificile. 1.400 de lei pentru facturile la energie

Românii vulnerabili vor primi sprijin pentru compensarea preţurilor la energie în valoare nominală de 1.400 lei, care poate fi utilizat până la data de 31 decembrie 2023 şi va fi acordat pe loc de consum/gospodărie vulnerabilă, în două tranşe, astfel: 700 lei/semestru, se acordă în luna februarie 2023 pentru perioada 01.01.2023 – 30.06.2023; 700 lei/semestru, se acordă în luna septembrie 2023 pentru perioada 01.07.2023 – 31.12.2023.

Vor beneficia de măsură:

– pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special cu vârsta egală sau mai mare de 60 de ani şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei, precum si pensionarii cu pensie de invaliditate, indiferent de vârstă şi ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– persoanele – copii şi adulţi – încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri proprii lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei;

– familiile beneficiare de alocaţie de susţinere a familiei;

– familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la venit minim garantat.

Pentru acordarea ajutoare pentru încălzire au fost alocate fonduri europene în valoare de 4 miliarde lei, din Programul Operaţional Capital Uman şi Programul Operaţional Regional pentru perioada de programare 2014–2020, în limita economiilor identificate la nivelul acestor programe şi a sumelor care sunt considerate în risc de dezangajare în cadrul perioadei de programare 2014–2020, mai indică sursa citată.

Vouchere pentru preşcolarii şi elevii vulnerabili, pentru achiziţia de haine şi rechizite

Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va continua să ofere ajutorul de 500 de lei pentru îmbrăcăminte şi rechizite, după ce, în anul şcolar 2022–2023 au beneficiat 405.000 preşcolari şi elevi, faţă de 245.000 beneficiari în anul şcolar precedent.

Vor beneficia de sprijinul în valoare de 500 de lei:

Copiii din învăţământul de stat preşcolar, cu condiţia ca venitul lunar pe membru de familie să fie de până la de două ori nivelul venitului minim garantat pentru o persoană singură (298 lei); Elevii din învăţământul de stat primar şi gimnazial, dacă venitul mediu net lunar pe membru de familie, realizat în luna iulie a fiecărui an, este de maximum 50% din salariul de bază minim brut pe ţară (1.275 lei).

Tichetele sociale pe suport electronic pentru sprijin educaţional pot fi utilizate numai la unităţile cu care emitenţii cardurilor au contracte de afiliere.

Vouchere pentru repararea locuinţei şi pentru electrocasnice

MIPE efectuează demersurile pentru a implementa o măsură care să finanţeze acordarea de vouchere de rezilienţă pentru sprijinirea populaţiei vulnerabile prin îmbunătăţirea condiţiilor de locuire prin investiţii în servicii comunitare care să includă posibilitatea sprijinirii în activităţile casnice/cotidiene, precum şi a unor servicii pentru reparaţia locuinţelor.

Astfel, românii vulnerabili vor putea beneficia de sprijin pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi precum maşina de spălat, frigider sau aragaz.

O nouă tranşă de pachete alimentare de 24 kg, cu produse româneşti

În primăvara acestui an, Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene va începe distribuţia celei de‑a VI‑a tranşe de pachete cu alimente în cadrul proiectului „Acordarea de pachete cu ajutoare alimentare”, finanţat prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Dezavantajate. Pachetele vor ajunge la 1.188.852 beneficiari.

Pachetele conţin 12 alimente de bază (38 de unităţi) şi provin de la producători din România:

– făină albă de grâu (5 pungi de 1 kg);

– mălai (4 pungi de 1 kg);

– paste făinoase (2 pungi de 400 g);

– ulei (4 sticle de 1 l);

– zahăr (2 pungi de 1 kg);

– orez (4 pungi de 1 kg);

– conserve din carne de vită (5 cutii de 300 g);

– conserve din carne de porc (3 cutii de 300 g);

– conserve pate de ficat de porc (5 cutii de 200 g);

– borcane de compot de fructe (2 borcane de 720 ml);

– gem de fructe (1 borcan de 360 g);

– gem de fructe dietetic (1 borcan de 360 g).

Proiectul finanţat prin POAD, cu un buget total de 235 milioane euro, presupune livrarea a 7.133.112 de pachete (170.000 tone de alimente) în şase tranşe, prima dintre acestea fiind acordată în perioada iunie – august 2020. În anul 2021 au fost livrate alte două tranşe de alimente, în lunile februarie – martie şi august 2021 – ianuarie 2022, cea de‑a patra tranşă fiind distribuită în perioada martie – septembrie 2022.

Cele şase tranşe cuprind în total:

– 35.000 de tone de făină;

– 28.000 de tone de mălai;

– 28.000 de tone de orez;

– 14.000 de tone de zahăr;

– 28.000.000 de litri de ulei;

– 28.500.0000 de borcane de gem şi compot.

Echipamente speciale pentru persoanele cu dizabilităţi
PIDS 2021–2027 va avea în vedere şi susţinerea unor măsuri destinate oferirii de suport pentru încadrarea în muncă dar şi pentru cei care necesită sprijin în vederea exercitării capacităţii de exercitiu legale.

Tehnologiile asistive (rampe electrice, softuri de citire pentru nevăzători etc.) pentru persoane cu dizabilităţi au un preţ ridicat ce nu poate fi acoperit de majoritatea celor care au nevoie de un asemenea dispozitiv. În perioada 2014–2020 astfel de dispozitive au fost finanţate prin Programul Operaţional Capital Uman, dar doar pentru o parte dintre persoanele cu vârsta între 18 şi 64 de ani.

Peste 7.000 persoane cu dizabilităţi, cu vârsta între 18 şi 65 ani au primit vouchere în cuantum de până la 5.000 euro pentru a‑şi procura echipamente care să le îmbunătăţească viaţa şi să le dea, totodată, şansa la o activitate remunerată: cititoare pentru nevăzători, fotolii rulante, proteze audio, elevatoare, diverse instrumente ajutătoare pentru scriere sau desen dar şi instrumente manipulatoare robotizate, printre altele.

POIDS 2021–2027 va continua această măsură, să acopere şi nevoile minorilor şi ale vârstnicilor cu dizabilităţi în această privinţă.

Trusouri pentru nou-născuţi

Mamele şi copiii nou-născuţi din categoriile cele mai defavorizate vor primi sprijin în valoare de 2.000 lei pentru trusouri, în primele 3 luni de la naşterea copiilor, prin tichete sociale pe suport electronic. Ajutoarele vor fi acordate în limita a 12 milioane euro, sumă alocată prin Programul Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate.

Vor beneficia de acest sprijin, conform ordonanţei de urgenţă adoptată:

– mamele cărora le‑a fost stabilit dreptul la venitul minim garantat;

– mamele care fac parte din familii beneficiare de alocaţie pentru susţinerea familiei;

– mamele cu dizabilităţi;

– mamele aflate temporar în situaţii critice de viaţă – victime ale calamităţilor, ale violenţei domestice, persoane dependente şi/sau care se află în situaţii deosebite de vulnerabilitate, stabilite prin ancheta socială întocmită de autorităţile publice cu atribuţii în domeniul asistenţei sociale;

– mame şi care nu deţin acte de identitate şi nu pot accede la drepturile civile;

– mamele minore;

– mamele – cetăţeni străini sau apatrizi proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel