Sari la conținut

Se modifică și „pensia leneșului” de la 1 septembrie?

pensie
Sursă foto: PhOnline
Pensii mai mari din ianurie 2025

Casa Națională de Pensii Publice a publicat listele sporurilor şi a veniturilor luate în calcul la recalcularea pensiilor, începând cu data de 1 septembrie 2024.

Potrivit oficialilor Casei, noile decizii cu pensia recalculată vor ajunge la pensionari în perioada 15 august-31 august. Aceştia dau asigurări că nicio pensie nu va scădea chiar dacă pe recalculare ar ieși o pensie diminuată.
Noua lege a pensiilor acordă puncte bonus, denumite puncte de stabilitate, pensionarilor cu peste 25 de ani de muncă. Aceștia, adăugați la pensia recalculată, pot determina o creștere suplimentară a sumei.

În acest sens, unii vor primi chiar și o pensie aproape dublă, însă vor fi pensionari care nu primesc niciun ban în plus.

Ce se va întâmpla cu „pensia leneșului”?

Dar cum rămâne cu pensia minimă, cunoscută și sub denumirea de pensie socială? La momentul de față, acest venit ajunge la valoarea de 1.280 de lei. Dar pentru cei o primesc la momentul actual s-a aplicat recalcularea și posibil să se acorde sume diferite din luna septembrie încolo.

Astfel, o persoană cu doar cinci ani de vechime în muncă primeșt acum o pensie lunară în valoare de 1.285 de lei. sta după ce a avut loc o majorare de 180 de lei la data de 1 ianuarie 2024. De menționat că, potrivit legii în vigoare, stagiul minim de cotizare necesar este de 15 ani. Iar cel complet este reprezentat de o perioadă de 35 de ani.

Iar cei care au contribuit la fondul de pensie doar pentru 5 an intră în categoria de pensionari ce primesc o indemnizație oferită de stat oamenilor aflați în situații vulnerabile.
Sursă foto: Playtech
Echipele de la Casele Teritoriale de Pensii sunt, conform legii, responsabile de procesul de determinare a indemnizației sociale pentru pensionari. Iar în procesul de recalculare se ia în calcul diferența între cuantumul stabilit prin lege și valoarea pensiei cuvenite.

Citeşte continuarea AICI

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel