Din cuprinsul articolului
Sunt afecțiuni cu care te lupți toată viața, dar asta nu te oprește să te bucuri de ea. Pentru a demonstra că se poate, alături de medici, trei pacienți au urcat pe „Muntele Speranței”
Dana Lascu
O zi ploioasă de sfârșit de septembrie, sus la Cheile Grădiștei. Parcă din dorința de a face în ciudă vremii, un grup de oameni se strânge în fața recepției de la hotel. E compus din tineri și adulți voioși, pacienți, medici și montaniarzi. Nu e o expediție obișnuită, ci o demonstrație de voință cu un mesaj emoțional, pe care-l spune, dezinvolt, Isabella Grosu, organizatoarea expediției: „atunci când ai de ales între viață și moarte, alegi viața și te lupți pentru ea din toate puterile”.
O demonstrație a victoriei
„Prin acest proiect, numit simbolic Muntele Speranței, vrem să consolidăm relația dintre medici și pacienți, așa cum pe munte alpiniștii urcă legați unii de alții cu coarde”, spune președinta Asociației Persoanelor cu Boli Inflamatorii Intestinale din România (ASPIIR). Și știe ce spune, pentru că vorbește din postura unei învingătoare.
Diagnosticată cu rectocolită
iagnosticată cu rectocolită „Eu sunt o persoană cu o boală inflamatorie intestinală veche, am fost diagnosticată acum aproape 25 de ani. Am traversat niște etape foarte grele, dar, uite, am supraviețuit și sper să transmit celor care se luptă acum cu ele că ne putem întâlni și peste 25 de ani pe munte”, a povestit Isabella. Și nu i-a fost deloc ușor. Atunci când s-a îmbolnăvit ea, erau disponibile doar două medicamente. „Am fost un caz mai fericit. În familia mea există un medic și ne-am lă- murit de la început despre ce este vorba. (…) Ghinionul meu a fost că la momentul acela nu puteam vorbi despre niciun altfel de tratament în afara unei sulfamide și a cortizolului. Și, din pă- cate, (…) așa cum scrie în tratatele de specialitate, după 10 ani, rectocolita a evoluat într-o malignizare”, spune ea.
Operată de cancer
A ajuns pe masa de operație, dar a trecut și peste asta. „Cu toată trauma produsă la momentul respectiv am rămas suficient de întreagă la minte, astfel încât să depășesc momentul, să-mi revizuiesc planurile, să-mi văd altfel viața și s-o iau cu toată puterea mai departe. Și zic eu că am reușit. Cei tineri au la dispoziție tratamente revoluționare, prognosticul s-a schimbat, dar, zic eu, boala rămâne la fel de grea”, încheie învingătoarea.
„Pentru viață se luptă”
E greu de crezut că replica iese din gura unui tânăr abia trecut de 20 de ani, dar Octavian Marinescu a trăit în ultimii trei cât alții într-o viață. „În anul fatidic 2012, eram elev în clasa a XII-a și mă pregăteam pentru Bacalaureat. Am început să mă simt rău. Întotdeauna am fost un tip activ, sunt o persoană căruia nu i-a plăcut să stea degeaba. Când am văzut că nu-mi trece, ca orice om normal m-am dus la doctor”, își începe el povestea.
„M-am simțit neputincios”
Din medic în medic, din analiză în analiză, până când, într-un final, spre norocul lui rapid, i s-a pus un diagnostic crunt: rectocolită ulcero-hemoragică. „Pentru mine această boală a fost un chin pentru faptul că m-am simțit neputincios pentru prima dată în viață. S-a vindecat prin operație, în cazul meu, iar acum am și mai multă voință să fac lucruri pe care nu le făceam înainte”, explică el. Întreaga concepție asupra vieții i s-a schimbat. „Boala te învață să vezi altfel lucrurile. Trăiam dezordonat, dar acum am învățat s-o las mai moale, să nu mă mai stresez pentru nimic”, spune el, râ- zând.
„Nu încercați tratamentele naturiste”
Vihta Hans e înalt ca bradul, pare extrem de sigur pe sine, dar ascunde o suferință cumplită. În urmă cu un an și jumătate a început să se simtă rău aproape peste noapte, deși avea un stil de viață echilibrat. „Inițial m-am documentat pe Internet, sunt specialist în IT. Am încercat tot felul de diete, naturiste, chestii, am văzut după vreo 2-3 luni că nu trece, așa că m-am dus la doctor. Apoi, am trecut prin tot procesul: doctor de familie, trimitere, 2-3 medici specialiști, o groază de analize, până mi s-a pus diagnosticul. Mi-am spus că e în fază incipientă, că doar în 10% din cazuri se extinde, că e ceva minor, că am avut noroc. Ce-i drept s-a mai agravat puțin timp, dar o s-o țin sub control”, spune el. Ce l-a învățat boala? Să renunțe la anumite lucruri care-i plă- ceau, fără, însă, să-i pară rău. Așa poate duce o viață aproape normală.
^ O expediție a victorioșilor
„Scopul reuniunilor noastre științifice și al manifestărilor, precum Muntele Speranței este acela de a arăta că pacienții, medicii și mass-media sunt de aceeași parte a baricadei și că persoanele simptomatice trebuie să se prezinte la medic la apariția semnelor sugestive de boală! Pentru că există tratamente eficiente chiar și pentru situațiile grave, dacă sunt luate de la debut, pentru că realmente putem să le redăm viața de dinaintea bolii”, a declarat prof. univ. dr. Mircea Diculescu (foto), șeful Catedrei de Gastroenterologie și Hepatologie de la Institutul Clinic Fundeni, Universitatea de Medicină „Carol Davila”.
