Categories: Ştiri sănătate

Se pregăteşte campania de vaccinare anti-COVID de toamnă. Specialiştii din SUA decid compoziția următorului vaccin

Experții Administrației pentru Alimente și Medicamente (FDA) din Statele Unite vor vota compoziția vaccinurilor actualizate împotriva Covid-19, care se așteaptă să fie lansate în toamnă.

Chiar dacă pandemia de coronavirus nu se mai află pe ordinea de zi, coronavirusul pare că nu dă semne să-și încetinească evoluția.

În documentele publicate săptămâna aceasta, experții FDA au declarat că dovezile disponibile sugerează că vaccinurile actualizate împotriva Covid-19, în curs de dezvoltare pentru campania de vaccinare din toamnă, ar trebui să vizeze o variantă XBB dominantă în prezent.

Care sunt tulpinile de virus aflate în circulaţie

Autoritățile de reglementare americane caută actualizeze următoarele vaccinuri împotriva Covid-19 pentru a se apropia cât mai mult de variantele virusului aflate în circulaţie. Cele trei tulpini pe care FDA le are în vedere, XBB.1.5, XBB.1.16 și XBB.2.3 induc răspunsuri similare de anticorpi, spun experții în Sănătate.

XBB și subvariantele sale, care reprezintă în prezent cele mai multe infecții din Statele Unite, sunt descendenți ai variantei omicron care a provocat o creștere a cazurilor de Covid la niveluri record la începutul anului trecut. Potrivit portalului 360medical.ro, noul ser ar trebui să selecteze o singură țintă legată de XBB, au sugerat experții din cadrul FDA.

Un așa-numit vaccin monovalent ar fi diferit față de cele mai recente rapeluri bivalente anti-Covid care au vizat atât tulpina originală a coronavirusului, cât și varianta omicron.

Producătorii de vaccinuri împotriva COVID-19 lucrează la noi versiuni ale serului

Noua versiune de vaccin monovalent cu tulpină unică ar renunța la protecția împotriva tulpinii originale a virusului care a apărut în China la sfârșitul anului 2019, o versiune la care experții nu se așteaptă să revină și a cărei includere în noile vaccinuri ar putea contribui la o eficacitate mai scăzută împotriva tulpinilor mai noi.

Reuniunea grupului de experți vine după ce luna trecută un grup consultativ al Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) a recomandat ca următorele vaccinuri de rapel anti-Covid-19 să fie actualizat pentru a viza subvariantele XBB, renunțându-se la varianta originală. Autoritățile europene de reglementare în domeniul medicamentelor au susținut această recomandare.

FDA a anunțat că va lua în considerare recomandările experților săi externi înainte de a lua o decizie finală cu privire la compoziția noul vaccin.

Producătorii de vaccinuri împotriva Covid-19, Pfizer/BioNtech, Moderna și Novavax au deja în dezvoltare versiuni ale vaccinurilor lor care vizează XBB.1.5 și alte subvariante care circulă în prezent.

Recent Posts

La cât ajunge pensia unui român cu 35 de ani vechime în muncă, după recalculare

Pensie după 35 de ani de muncă. După o perioadă de 35 de ani de…

10 ore ago

Simptome care apar în orice tip de de cancer și sunt adesea ignorate până e prea târziu

Cancerul este o afecțiune complexă și diversă, cu peste 100 de tipuri diferite cunoscute până…

10 ore ago

Ce să mănânci dacă ai glicemia mare. Cele mai bune alimente care elimină zahărul din sânge

Știi ce alimente te ajută să scazi glicemia? Prediabetul este caracterizat prin prezența valorilor crescute…

11 ore ago

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România, înclus în patrimoniul Unesco. Merită să-l vizitezi cel puțin o dată în viață

Unul dintre cele mai frumoase orașe din România. În România există un oraș de o…

11 ore ago

Nutriționist: Acest fruct îngrașă cel mai tare. E un șoc pentru ficat dacă mâncăm prea mult

Fructul care îngrașă cel mai mult. Dr. Mihaela Bilic, cunoscut medic nutriționist, atenționează în legătură…

12 ore ago

Horoscop 20 – 26 mai 2024. E momentul să culegem roadele în urma eforturilor depuse

Horoscop 20 - 26 mai 2024. O săptămână plină de evenimente semnificative. Cu patru evenimente…

12 ore ago

Citeste si: