Sari la conținut

Se pregăteşte ceva în Europa? Ministrul polonez al Apărării cere pregătiri urgente de război

Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei

Ministrul polonez al Apărării, Wladyslaw Kosiniak-Kamysz, a declarat că Polonia trebuie să se pregătească urgent pentru ameninţarea unui război cu Rusia.

Afirmația a fost făcută în contextul unor declarații în același sens făcute de șeful Armatei Române, declarații care au stârnit ample polemici la București.

Declaraţii similare privind un posibil război Rusia-NATO au fost făcute de şeful miliar al Alianşei Nord-Atlantice, dar şi de oficiali din diferite ţări, precum Germania, Marea Britanie sau, Norvegia.

„Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele”

Întrebat, într-un interviul acordat ziarului Super Express, dacă el consideră posibilă în final o înfrângere militară a Ucrainei în faţa Rusiei şi o invadare ulterioară a Poloniei, Kosiniak-Kamysz a răspuns: „Mă aştept la orice scenariu şi le iau în serios pe cele mai rele. Aceasta este sarcina unui ministru al apărării în situaţia în care ne regăsim astăzi”.

El a ținut apoi să precizeze că nu a „spus aceste cuvinte din senin”, ci le-a cântărit atent înainte, potrivit Agerpres. Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a mai afirmat că Ministerul Apărării a început să facă paşi concreţi pentru a se pregăti pentru ameninţarea rusă, examinând inclusiv lacunele în aprovizionarea armatei cu echipamente militare.

Polonia şi-a sporit bugetul militar până la 4% din PIB, dublu faţă de angajamentul din cadrul NATO, şi a încheiat numeroase contracte pentru achiziţii masive de armament.

Cele mai noi achiziţii de echipamente militare făcute de Polonia

  • achiziția de la americani a 96 de elicoptere de atac Apache, contract în valoare de 12 miliarde de dolari.
  • 486 de lansatoare multiple de rachete HIMARS de la americani, în valoare totală de circa 10 miliarde de euro
  • 32 de avioane de luptă F-35, 366 de tancuri Abrams şi sisteme antiaeriene Patriot, tot din SUA
  • peste 800 de obuziere K9 de la sud-coreeni, circa o mie de tancuri K2 Black Panther, 50 de avioane de luptă FA-50 şi 288 de lansatoare multiple de rachete K239.
  • rachete antiaeriene de circa 2,4 miliarde de dolari de la filiala britanică a producătorului de armament european MBDA
  • patru sisteme norvegiene de rachete antinavă Kongsberg, în valoare de circa 1,4 miliarde de euro.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel