Sari la conținut

Se schimbă plafonul de compensare a medicamentelor din 1 ianuarie 2024

medicamente
Foto credit: arhiva doctorulzilei.ro
aplicație

Din cuprinsul articolului

Plafonul pensiilor până la care medicamentele sunt compensate de stat în proporție de 90% va fi majorat cu 13,8% de la 1 ianuarie 2024, ca urmare a creșterii punctului de pensie, potrivit unei hotărâri a Guvernului, la propunerea Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS).

Actul normativ prevede modificarea anexei nr. 2 din Hotărârea Guvernului nr. 521/2023 pentru aprobarea pachetelor de servicii şi a Contractului-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate.

Actul normativ arată că sintagma “venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.608 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri” se înlocuieşte cu sintagma “venituri din pensii şi indemnizaţie socială pentru pensionari, de până la 1.830 lei/lună inclusiv, indiferent dacă realizează sau nu alte venituri”.

medicamente periculoase
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Inițiatorii actului normativ argumentează că majorarea plafonului la 1.830 lei pe lună are vedere creșterea cu 13.8% a valorii punctului de pensie, începând cu data de 1 ianuarie 2024, “astfel încât să nu fie afectat accesul pensionarilor la medicamente compensate cu 90%”.

De la 1 ianuarie, valoarea punctului de pensie se majorează cu 13,8%, de la 1.785 lei la 2.032 lei, potrivit calculelor făcute de 360medical.ro.

Ce prevede legislaţia actuală

Legislaţia prevede că finanţarea compensării medicamentelor pentru pensionarii cu pensii mici se asigură în proporţie de 50% din bugetul Fondului naţional unic de asigurări sociale de sănătate (FNUASS) şi de 40% din bugetul Ministerului Sănătăţii, sub formă de transferuri către FNUASS.

În perioada ianuarie – septembrie 2023, în cadrul programului de compensare cu 90% pentru medicamentele din sublista B au fost eliberate 2,01 milioane de rețete aferente unui număr de 432.525 de pensionari, cu o valoare totală de 238,4 milioane lei, potrivit datelor prezentate în nota de fundamentare a actului normativ.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel