Sari la conținut

Secretele unei bătrâneți sănătoase: un pahar de vin seara și sare cu măsură în bucate

O italiancă ajunsă la 93 de ani dezvăluie tehnicile care au ajutat-o să se mențină în formă. Nu a contat doar mâncarea, ci și munca fizică, pe care încă o face, a povestit Antonia pentru „Doctorul zilei”

Nu mai e loc de îndoială că dieta mediteraneeană este una dintre cele mai sănătoase. Însă, în afara acestui regim alimentar, Antonia, o italiancă care a ajuns la venerabila vârstă de 93 de ani, spune că mai are câteva trucuri prin care se menține activă și sănătoasă.

Ține singură gospodăria

Antonia Spagnolo s-a născut pe 18 mai 1922 în Monteroni di Lecce, un orășel din sudul Italiei. În ciuda vârstei la care a ajuns, reușește să aibă singură grijă de gospodărie și de soțul ei bolnav. Nu avut o viață ușoară, din contră a fost nevoită să muncească la câmp în fiecare zi, dis-de-dimineață, dar bătrâna spune că asta a ajutat-o.

În tinerețe, eram tot timpul în mișcare, mă trezeam în fiecare dimineață la ora cinci și mergeam să muncesc pământul, după-amiază mă întorceam acasă, făceam piața și mă ocupam de mâncare, curățenie. Cred că asta m-a ajutat foarte mult să mă mențin așa bine”, crede Antonia.

Pe lângă mișcare și mult-lăudata dietă mediteraneeană, bătrâna mai are un secret despre care spune că a ajutat-o să țină bolile la distanță.

„Nu pun niciodată sare atunci când gătesc paste. E adevărat că sarea dă mâncărurilor o savoare deosebită, însă este foarte periculoasă pentru sănătate”, spune convinsă femeia.

Fiul Antoniei povestește care este metoda preferată a mamei sale să se refacă după o zi obositoare: „Seara, când este foarte obosită, mama bea câte un pahar de vin roșu. Asta o ajută să se relaxeze”, spune Giovani, râzând.

De ce nu sunt bune sarea și carnea

Cât despre alimentele preferate, Antonia Spagnolo spune că mănâncă foarte des legume, iar carne și lactate foarte rar.

Iar cercetări făcute de specialiști recunoscuți îi dau dreptate Antoniei. Potrivit unui studiu recent al Şcolii Medicale Harvard, sarea este responsabilă de moartea a 2,3 milioane de oameni, în fiecare an. Consumarea unei cantităţi prea mari de sare duce la apariţia afecţiunilor inimii, a atacurilor de cord şi a accidentelor vasculare.

Motivul: atunci când nivelul de sodiu din organism este prea mare, corpul reține multă apă și, astfel, volumul de fluide din corp crește. Mulţi cercetători asociază acest proces cu hipertensiunea, care, la rândul ei, e legată de riscul crescut de afecţiuni cardiace coronariene sau de atac cerebral.

De asemenea, la persoanele în vârstă, evitarea grăsimilor saturate prezente în în carne şi lactate reduce riscul apariţiei bolilor de inimă, iar grăsimile sănătoase din uleiul de măsline cresc nivelul colesterolului „bun”.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel