miercuri, aprilie 1, 2026
15.1 C
București

SECRETUL TERIBIL PE CARE ÎL ASCUNDE MINISTERUL SĂNĂTĂȚII. Care este MOTIVUL ULUITOR pentru care autoritățile nu declară EPIDEMIE DE GRIPĂ

Avem, oficial, aproape 65.000 de cazuri de gripă și viroze respiratorii, dar nu sunt „suficiente” pentru ca autoritățile să ia măsuri. Dacă ar declara epidemi, ar trebuie să treacă la vaccinarea obligatorie a populației, începând cu bătrânii și copiii

Potrivit ultimei raportări săptămânale a Centrului Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile (CNSCBT), realizată pe intervalul 26 decembrie 2016 – 1 ianuarie 2017, „activitatea gripală a evoluat cu intensitate medie, în focare locale (municipiul București)”. La nivel național, numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute (gripă clinică, IACRS și pneumonii) a fost de 64.572, cu 15.2% mai mare decât anul trecut în aceeași perioadă și cu 1,7% mai mare decât în săptămâna anterioara (63.466). Din total, 152 de cazuri (cele mai multe – 67 – în București) au fost de gripă de Tip A și patru de tip B.

 În plus, în intervalul menționat, două femei, una de 37 de ani și alta de 80, au decedat, ambele având și alte afecțiuni. Săptămâna aceasta, însă, un copil a murit la Institutul „Matei Balș” din Capitală, având confirmată infecția cu același virus.

Nu ies la numărătoare

În ciuda acestor cifre alarmante, reprezentanți ai Ministerul Sănătății spun că „nu este cazul, deocamdată, să declarăm epidemie de gripă în țară și nici în București. Nu sunt suficiente cazuri, conform metodologiei”. Partea proastă e că dacă ne luăm după reguli, e și foarte greu să declari epidemie.

Citeste si…

Metodologia, concepută de specialiști de la CNSCBT, arată că avem o „săptămână epidemică” atunci când se înregistrează o creştere de minim 20% a numărului de îmbolnăviri faţă de media aritmetică a numărului de cazuri raportate în trei săptămâni anterioare şi de cel puţin 10% virusuri gripale aparţinând aceluiaşi subtip, confirmate prin teste. Continuarea pe EVZ.RO.

Elena Oceanu
Elena Oceanu
Absolventă a secției „Jurnalism și Științele Comunicării” a Universității din București, mi-am început cariera în 2012, la „Evenimentul Zilei”. De atunci, m-am concentrat pe jurnalismul medical, analizând subiecte relevante din domeniul sănătății, ultimele cercetări științifice și recomandările oferite de specialiști. Experiența acumulată include numeroase interviuri cu medici de renume, atât din România, cât și din străinătate, precum și moderarea unei emisiuni medicale.
Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Citește și:

Ultimele știri

12 miliarde de lei, infuzie de capital în sistemul medical. Cum au fost cheltuiți banii?

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, anunță că în ultimii patru...

Rogobete a dat verdictul: România nu este mult sub media UE la numărul de medici

Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rogobete, susține că România nu este...

PREVENȚIE. Un milion de persoane vor beneficia GRATUIT de medicamente pentru slăbit

Serviciul Național de Sănătate din Anglia (NHS) va oferi...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

INSP: Zeci de români, uciși de gripă / Sute de cazuri de infectare în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătăte Publică (INSP) anunţă că, de...

Sezon sever de gripă în această iarnă. Ce recomandă medicii

Tragedie în Vâlcea! Gripa sezonieră din această iarnă a...

Citește și