Sari la conținut

Şefa ANM anunţă o toamnă cum nu a mai fost de mult timp în România

vremea din România
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Prognoza meteo

Prognoza meteo anunţă schimbări semnificative în perioada următoare. Conform prognozei Accuweather, peste doar 60 de zile vom avea parte de ninsori și ploi înghețate.

Deocamdată, experţii de la Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) anunţă schimbări radicale în aspectul vremii, iar prognoza meteo indică o toamnă cum n-am avut de mult timp în România, cu ploi şi temperaturi normale pentru această perioadă a anului.

Potrivit meteorologilor, până mâine la ora 10:00, temporar va ploua în cea mai mare parte a țării, iar noaptea aria ploilor se va restrânge către estul și nord-estul teritoriului.

Vreme mai rece şi ploioasă în septembrie

Vor fi mai ales averse, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10…20 l/mp și izolat de peste 30…40 l/mp.

Elena Mateescu, președintele Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat însă că vremea va continua să se răcească, iar ploile, deși mâine se vor restrânge, în weekend se vor întoarce.

prognoza meteo
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

”Din punct de vedere termic deja observăm o schimbare semnificativă a vremii, o scădere bruscă a temperaturilor. Astăzi cel mult 11…20 de grade Celsius, joi o ușoară creștere în sudul Olteniei și al Munteniei, până la 30 de grade, în timp ce în nordul Moldovei sau în estul Transilvaniei vorbim de temperaturi de 20…21 de grade.

Sambătă vremea se va răci accentuat, în special în regiunile intracarpatice acolo unde vorbim de valori, la nivelul maximelor, de numai 12…13 grade, în timp ce doar în Dobrogea vom mai consemna 27 de grade.

Inclusiv în Capitală vom avea sambătă o maximă de 23…24 de grade, dar minima va atinge doar 11…12 grade”, a explicat Elena Mateescu la Antena 3 CNN.

Ninsori în luna octombrie

Potrivit prognozei meteo ANM, în jurul datei de 21 octombrie vor începe primele ninsori din acets sezon. Evident, doar în zonele montane, la altitudini mari. În rest vom avea ploi, dar și temperaturi scăzute, mai spun meteorologii.

„În zilele de 17, 18 și 19 octombrie, cerul va fi parțial înnorat, cu temperaturi minime de 5 grade Celsius și maxime ce vor atinte 11-13 grade Celsius. Pe 20 octombrie vor debuta ploile, iar tot în acea perioadă se vor înregistra primele temperaturi negative de -1 grad Celsius.

La munte, primele ninsori sunt anunțate pentru data de 21 octombrie și 22 octombrie, iar temperaturile vor scădea până la -2 grade Celsius”, potrivit meteorologilor.
Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel