Din cuprinsul articolului
Moartea medicului chirurg de la Spitalul Orășenesc „Sf. Ștefan” Rovinari a generat reacții puternice în sistemul medical. Colegiul Medicilor din România spune că tragedia arată din nou nivelul ridicat de suprasolicitare din spitalele mici și mijlocii, unde un număr redus de doctori tratează zeci de mii de pacienți.
”Şi medicii sunt bolnavi şi medicii mor…Medic chirurg de numai 48 de ani mort chiar în timp ce se afla într-un consult cu un pacient. Tragedia a avut loc la Spitalul Orăşenesc ‘Sf. Ştefan’ din Rovinari. Reprezentanţii spitalului, contactaţi de reprezentanţii CMR, au afirmat că în prezent în spital sunt 24 de medici care deservesc o populaţie de aproximativ 60 de mii de locuitori. Medicul era cunoscut cu probleme cardiovasculare”, au transmis, miercuri seară, pe pagina de Facebook, reprezentanţii Colegiului Medicilor din România.
”În prezent în spital mai sunt doar 2 medici de chirurgie generală, iar directorul medical al unităţii a precizat că la Spitalul Orăşenesc din Rovinari pe majoritatea specialităţilor medicale există în prezent doar un singur medic, ceea ce presupune o încărcătură extrem de mare”, au mai transmis reprezentanţii CMR, potrivit stiripesurse.ro.
Prof, Dr. Cătălina Poiană: „Prea des astfel de tragedii”

Preşedintele Colegiului Medicilor, Cătălina Poiană, a atras atenţia că pre des se întâmplă astfel de tragedii: ”Prea des aceste tragedii. Nu ştim cauza morţii, dar vorbim de un medic de numai 48 de ani, am înţeles că era bolnav. Gândurile noastre se îndreaptă către familie şi colegi, cărora le transmitem condoleanţele noastre”.
Mesaj către autorităţi, transmis de șefa colegiului Medicilor: Medicii au nevoie de condiții și programe corecte”
„Dumneavoastră aveţi pârghiile şi deciziile şi vă adresăm rugămintea să consideraţi o prioritate în a identifica soluţii şi oportunităţi că să oferiţi condiţii medicilor de a profesa şi în zonele care nu sunt mari centre universitare sau oraşe mari. Pacienţii au nevoie de servicii medicale în toate regiunile ţării. Iar colegii medici au nevoie de un program corect care să limiteze cazurile de burnout”, a conchis aceasta.
Amintim că a avut loc încă o tragedia în lumea medicală. Un medic chirurg de la Spitalul Orăşenesc din Rovinari, judeţul Gorj, a murit în timpul serviciului la doar 48 de ani. Era cunoscut cu afecţiuni cardio-vasculare.
Dr. Ovidiu Bogdan Cîrstina a murit în timp ce se afla la muncă, în timpul unei consultații. Medicul s-a prăbușit brusc în salon, în fața unei paciente. Colegii săi au intervenit imediat și au efectuat manevre de resuscitare timp de o oră, însă fără succes. Potrivit primelor informații. Decesul a fost anunţat de reprezentanţii unităţii medicale pe Facebook.

