Din cuprinsul articolului
Mulți pacienți care trăiesc cu tulburare bipolară primesc inițial un diagnostic greșit de depresie. Deși cele două afecțiuni pot părea similare, diferențele dintre ele sunt esențiale pentru alegerea tratamentului potrivit. Cercetările recente arată că imagistica cerebrală și analiza genetică pot contribui semnificativ la stabilirea unui diagnostic corect și la personalizarea tratamentului.
Tulburarea bipolară (TB), numită anterior boală maniaco-depresivă, este o afecțiune de sănătate mintală gravă, caracterizată prin oscilații extreme ale stării de spirit – de la episoade de manie sau hipomanie (energie excesivă, euforie) la episoade de depresie (tristețe profundă, pierderea interesului pentru activitățile zilnice).
Aceste schimbări pot dura de la câteva zile la câteva luni și afectează profund viața personală, profesională și socială a persoanei. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, tulburarea bipolară se află în topul celor mai importante cauze de dizabilitate la nivel mondial.
Institutul Național de Sănătate Mintală (NIMH) estimează că aproximativ 2,8% dintre adulții din Statele Unite au fost diagnosticați cu tulburare bipolară în ultimul an, iar de-a lungul vieții, aproximativ 4,4% dintre oameni vor dezvolta această afecțiune.
Este tulburarea bipolară genetică?
Răspunsul scurt este da. Tulburarea bipolară are o componentă genetică puternică. Studiile arată că dacă un părinte sau un frate/soră are această tulburare, riscul de a o dezvolta crește semnificativ – între 44% și 90%, potrivit cercetărilor publicate în JAMA Psychiatry. Totuși, genele nu spun întreaga poveste.
Tulburarea bipolară este o afecțiune poligenică, ceea ce înseamnă că implică numeroase gene, fiecare contribuind într-o mică măsură la riscul total. În același timp, mediul joacă un rol crucial – stresul, traumele din copilărie, tulburările de somn și abuzul de substanțe pot declanșa episoade maniacale sau depresive la persoanele predispuse genetic.
Factori de risc non-genetici
Pe lângă moștenirea genetică, există factori de mediu și experiențiali care pot favoriza apariția tulburării bipolare:
| Factor de risc | Exemple concrete |
| Traume | Abuz fizic, emoțional sau sexual, neglijență în copilărie |
| Stres cronic | Probleme financiare, pierderea locului de muncă, conflicte personale |
| Tulburări de somn | Insomnie, muncă în ture, dezechilibru circadian |
| Consum de substanțe | Alcool, canabis, stimulante, medicamente necontrolate |
| Factori medicali | Anumite infecții, complicații la naștere, utilizarea unor medicamente (antidepresive, corticosteroizi) |
Acești factori nu cauzează singuri boala, dar pot interacționa cu vulnerabilitățile genetice și pot precipita debutul tulburării.
În ultimii ani, progresele în genetica psihiatrică au adus o înțelegere mai profundă a mecanismelor biologice implicate în tulburarea bipolară. Un studiu internațional de amploare publicat în 2025 a identificat 298 de regiuni ale genomului uman asociate cu riscul crescut de a dezvolta boala și 36 de gene suspectate a fi implicate direct.
Printre genele de interes major se află AKAP11, asociată atât cu tulburarea bipolară, cât și cu schizofrenia, și genele CACNA1C și ANK3, implicate în reglarea calciului și a activității neuronale. Aceste descoperiri deschid drumul spre tratamente personalizate și terapii mai eficiente în viitor.
Cele patru forme principale de tulburare bipolară
Tulburarea bipolară se manifestă diferit de la o persoană la alta. Psihiatrii clasifică afecțiunea în patru tipuri majore:
Tulburarea bipolară I – caracterizată prin episoade maniacale severe, adesea alternând cu depresii profunde.
Tulburarea bipolară II – forme mai ușoare de manie (hipomanie) combinate cu episoade depresive marcate.
Tulburarea ciclotimică – oscilații frecvente ale dispoziției, fără a atinge severitatea maniei sau depresiei majore.
Tulburarea bipolară nespecificată – simptome bipolare care nu se încadrează complet în categoriile clasice, dar afectează semnificativ viața pacientului.
Unul dintre motivele pentru care tulburarea bipolară este adesea diagnosticată greșit (în peste 60% dintre cazuri) este faptul că simptomele depresive sunt mai frecvent raportate decât cele maniacale. În astfel de situații, imagistica cerebrală funcțională poate aduce claritate.
Scanările SPECT (Single Photon Emission Computed Tomography), folosite în unele clinici specializate, pot evidenția zonele din creier cu activitate anormală. Studiile arată că persoanele cu tulburare bipolară au adesea hiperactivitate în sistemul limbic – regiunea responsabilă cu emoțiile – și modificări ale fluxului sanguin cerebral.
Aceste imagini nu doar confirmă diagnosticul, ci pot diferenția tulburarea bipolară de alte afecțiuni, cum ar fi leziunile cerebrale traumatice sau depresia rezistentă la tratament.
Tulburarea bipolară nu este o condamnare, ci o afecțiune care poate fi gestionată eficient. Diagnosticul precoce, acceptarea bolii și respectarea tratamentului sunt esențiale pentru o viață echilibrată.
Tratamentul include de obicei o combinație de:
- medicație stabilizatoare a dispoziției (precum litiul);
- terapie cognitiv-comportamentală;
- măsuri de igienă a somnului și reducere a stresului;
- monitorizarea medicală periodică.
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, între 70% și 90% dintre persoanele care primesc tratament adecvat înregistrează o îmbunătățire semnificativă a simptomelor și a calității vieții.
