Sfântul Pantelimon, ocrotitorul medicilor și tămăduitorul bolnavilor. Rugăciune vindecătoare pe care să o rostești astăzi

Sfântul Pantelimon, protectorul spiritual al medicilor. Pe 27 iulie, românii ortodocși îl prăznuiesc pe Sfântul Mare Mucenic Pantelimon, cel care îi vindecă pe credincioși de boli.

În această zi, persoanele suferinde, aflate în boli sau în necazuri, cer ajutor din partea divinității, iar pentru a-și găsi pacea interioară și vindecarea astăzi se pot ruga la Sfântul Pantelimon.

Sfântul Pantelimon este considerat ocrotitorul medicilor și tămăduitor al bolnavilor, deoarece şi-a pus întreaga viaţă sub semnul ajutorării semenilor săi, bolnavi cu trupul dar mai ales cu sufletul.

Cine a fost Sfântul Panteliomn, doctorul fără de arginți

Sfântul Pantelimon s-a născut în anul 284, la Nicomidia, primind la naştere numele de Pantoleon (adică „cel în toate puternic ca un leu”), un nume pagân, fiindcă tatăl său, Eustorgios, împărtăşea credinţa în zei. Evula, mama sa, era creştină şi a murit la doar câţiva ani după naşterea lui Pantoleon.

Tatăl său l-a dat pe fiul mai mic spre îngrijire, lui Eufrosin, renumit medic, iar Pantoleon a ajuns, în timp, la o cunoaștere aprofundată a tainelor medicinei. Atât de mult a ajuns să înveţe, încât însuşi împăratul Maximian (286-305) i-a remarcat calităţile şi şi-a exprimat intenţia de a-l aduce la palatul său, ca medic particular.

Ulterior, după prima discuție cu Sfântul Ermolae, tânărul Pantoleon a început să îl viziteze cu regularitate pe acesta și a fost inițiat de el în tainele credinței.

Pantoleon a ascultat cu atenţie spusele preotului, interpretând vorbele acestuia ca fiind adevărate şi drepte, dorind să corecteze necredinţa moştenită de la tatăl său şi să accepte cuvintele credincioasei sale mame, ale cărei învăţături le onora şi le iubea.

După ce l-a scos din ghearele morţii pe un copil care fusese muşcat de o năpârcă, cum altfel decât prin chemarea lui Iisus Hristos, Pantelimon a cerut să fie botezat, preotul Ermolae oferindu-i această taină şi acordându-i numele de Pantelimon, care se traducea drept „cel cu totul milostiv”.

Sfântul Pantelimon a mai săvârșit și alte minuni, printre care vindecarea unui orb, căruia, prin harul adevăratului Dumnezeu, şi folosindu-l pe el ca instrument, i-a redat omului vederea. Tocmai de aceea, tot în această zi se face şi pomenirea Orbului care a fost tămăduit de Sfântul Pantelimon. Astfel, a ajuns să fie ividiat de ceilalţi medici din Nicomidia.

Pentru că a îngrijit un creștin care fusese chinuit chiar din ordinul împăratului, Maximian ordonă ca acesta să fie supus unor chinuri groaznice, iar mai apoi să-i fie tăiat capul.

Însă, după fiecare tortură, se vindeca în chip minunat, iar ostaşii trimişi să-i taie capul au exclamat în faţa sa „Roagă-te pentru noi, omule sfânt, ca să ni se ierte păcatele!”. Sfântul Pantelimon i-a îndemnat totuşi să îndeplinească porunca primită de la împărat, călăii au sărutat trupul sfântului, apoi unul dintre ei a luat sabia şi i-a tăiat capul. Se spune că nu a curs sânge, ci lapte, iar măslinul de care a fost legat Sfântul Pantelimon s-a umplut de roade.

Trupul Sfântului Mucenic Pantelimon a fost ars, însă, credincioșii i-au găsit în cenuşă trupul intact și l-au îngropat cu mare cinste, la doar câteva zile de la moartea sa, în anul 303.

De atunci, Sfântul Pantelimon a rămas ocrotitorul medicilor şi tămăduitor al bolnavilor, moaştele sale au fost cinstite de la bun început de creştini, iar în timpul prigoanelor, acestea au fost păstrate ca odoare de mare preţ.

Mai multe părţi ale sfintelor moaște ale Sfântului Pantelimon au fost împărţite în locuri din toată lumea, pentru alinarea și vindecarea credincioșilor suferinzi, iar capul său se află acum la mănăstirea rusească Sfântul Pantelimon de la Sfântul Munte Athos.

Rugăciunea care te ajută să te vindeci de boli

Această este rugăciunea pe care cei care vor să se vindece de suferințele fizice și sufletești ar trebui să o spună ori de câte ori se simt pierduți și nu mai găsesc puterea pentru a depăși momentele grele, coform crestinortodox.ro.

„O, Mare Mucenice și Tămăduitorule Pantelimon! Roagă-te lui Dumnezeu pentru noi și nu lăsa să rămână în noi bolile trupești și sufletești de care suferim. Vindecă bolile pricinuite de patimile și păcatele noastre.

Bolnavi suntem noi de lene, de slăbiciune trupească și sufletească – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de dorințe și împătimire de lucrurile trecătoare pământești – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem, o Sfinte Pantelimon. 

Bolnavi suntem noi de uitare pentru lucrarea mântuirii, pentru păcatele, neputințele și pentru datoriile noastre – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de ținerea în mintea noastră a răului, de mânie, de ură, de tulburare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Tămăduitorule a Sfântului Athos și a întregii lumi!

Bolnavi suntem noi de invidie, mândrie, îngâmfare, preamărire, de rând cu nemernicia și netrebnicia noastră – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de multele și feluritele căderi în poftele trupului: în desfrânare, în mâncarea cea fără de saț, în nereținere, în desfătare – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Bolnavi suntem noi de prea mult somn, de prea multă vorbire, de vorbire deșartă și de cea săvârșită cu judecată – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

O, Sfinte Pantelimon!

Ne dor ochi noștri de privirile păcătoase.

Ne dor urechile noastre de auzul cuvintelor deșarte, a cuvintelor rele, defăimătoare. Ne dor mâinile noastre neîntinse spre săvârșirea rugăciunii și spre fapta cea de milostenie – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Ne dor picioarele noastre nepornite grabnic spre Biserica Domnului, dar care ușor se îndreaptă spre căi rătăcite și spre locuințele acestei lumi – tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon.

Dar cel mai mult ne dor limba și buzele noastre de rostirea cuvintelor zadarnice, deșarte, urâte, de nerostirea cuvintelor de rugăciune, de laudă sau de rostirea acestora cu nepăsare, cu neluare aminte și fără de pricepere – tămăduiește-ne, o, Milostive!

Tot trupul nostru este bolnav:

Bolnavă este mintea noastră și lipsită de înțelegere, înțelepciune și de cugetare.

B olnavă este închipuirea noastră, care nu dorește și nu este în măsură să conștientizeze atât moartea și suferință veșnică a păcătoșilor, cât și Fericirile Împărăției Cerești, mânia Domnului, patimile lui Hristos pe cruce, răstignirea Lui.

O, Sfinte Pantelimon, tămăduiește-ne.

Ne doare totul în noi.

În neputință este sufletul nostru cu toate puterile și priceperile lui. În neputință este trupul nostru cu toate mădularele lui. Tămăduiește-ne pe noi, Sfinte Pantelimon, Tămăduitorul cel fără de arginți, Doctorul cel mult iubitor și sluga Preasfintei Născătoare de Dumnezeu.

Nu ne lăsa pe noi în urgia bolilor și neputințelor, ci tămăduiește-ne cu puterea Harului tău și vom lăuda Preasfânta Treime: pre Tatăl, pre Fiul și pre Sfântul Duh, pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu care te trimite spre slujire bolnavilor și vom mulțumi harului tău purtător de vindecări în veci. Amin.”

Recent Posts

Legătura dintre alimentație și dezvoltarea cancerului. Descoperire uimitoare a oamenilor de știință

Legătura dintre alimentație și dezvoltarea cancerului. Cercetătorii chinezi din domeniul oncologiei au descoperit un mecanism…

13 minute ago

Alertă ANM: Pericol de inundații și viituri în nouă județe din țară

Alertă ANM. Hidrologii au emis un avertisment de cod galben pentru inundații pe râurile din…

54 de minute ago

O nouă terapie revoluționară pentru cancer, disponibilă și în România. Rafila: „Este cea mai mare investiţie destinată pacienţilor oncologici”

O nouă terapie revoluționară pentru cancer va fi disponibilă și în România. Ministrul Sănătăţii, Alexandru…

o oră ago

Cum e posibil să primești pensie de 17.000 de lei fără nicio zi de muncă

Pensie de 17.000 de lei fără nicio zi de muncă, pare imposibil dar e adevărat,…

2 ore ago

Lucrătorii cei mai expuși riscului de a dezvolta astm bronșic. Lista celor 11 profesii cu risc mare de astm profesional

Lista celor 11 profesii cu risc mare de astm profesional. O firmă de avocatură specializată…

2 ore ago

Citeste si: