Din cuprinsul articolului
În fiecare an, pe 17 martie, credincioșii ortodocși îl pomenesc pe Sfântul Alexie, cunoscut în tradiția creștină sub numele de „omul lui Dumnezeu”. Deși nu se numără printre sfinții foarte populari în rândul tuturor credincioșilor, viața sa este una dintre cele mai impresionante exemple de renunțare la bunurile lumești și de dedicare totală față de credință.
Povestea Sfântului Alexie vorbește despre smerenie, sacrificiu și despre alegerea unei vieți trăite în rugăciune, departe de bogățiile și onorurile pe care le-ar fi putut avea.
Cine a fost Sfântul Alexie
Sfântul Alexie s-a născut într-o familie foarte bogată din Roma și a fost singurul copil al dregătorului Eufimian. De mic, a fost crescut în credință și educat în spiritul valorilor creștine.
Pe măsură ce a crescut, tânărul a început să privească bunăstarea și privilegiile familiei sale cu detașare. Dorința sa era să ducă o viață dedicată lui Dumnezeu, iar lucrurile materiale nu aveau pentru el aceeași importanță ca pentru cei din jur.
Tatăl său a decis însă să îl căsătorească cu o tânără aleasă de familie. Pentru Alexie, această căsătorie nu era însă ceea ce își dorea. În chiar noaptea nunții, a părăsit în taină casa părintească și a renunțat la viața confortabilă pe care o avea.
După plecare, s-a stabilit în orașul Edesa, unde a trăit timp de 18 ani în apropierea unei biserici. A dus o viață modestă, îmbrăcat simplu și hrănindu-se din mila credincioșilor care veneau la slujbe.
Întoarcerea neașteptată la Roma
La un moment dat, oamenii au început să afle cine era, de fapt, tânărul care trăia în sărăcie lângă biserică. Temându-se de laudele și admirația celor din jur, Alexie a ales să plece din acel loc.
A pornit spre Tarsul Ciliciei, însă călătoria sa nu a decurs așa cum plănuise. Corabia în care se afla a fost purtată de furtuni și a ajuns, în cele din urmă, chiar la Roma, orașul în care se născuse.
Pentru Alexie, această întâmplare a fost un semn al voii lui Dumnezeu. S-a întors astfel la casa părintească, însă a ales să trăiască acolo ca un străin, fără să își dezvăluie identitatea.
Viața trăită în smerenie chiar în casa părinților
În casa tatălui său, Sfântul Alexie a trăit ani de zile în anonimat. Nimeni nu l-a recunoscut, iar el a dus o viață de mare smerenie și pocăință.
Servitorii casei îl priveau ca pe un simplu cerșetor, iar uneori îl batjocoreau sau îl luau în derâdere. Chiar și în aceste condiții, Alexie a rămas statornic în credință și nu a dezvăluit nimănui cine era cu adevărat.
În acest mod, el a trăit timp de 17 ani chiar în curtea casei părintești, fără ca familia să știe că fiul lor dispărut se afla atât de aproape.
Moartea Sfântului Alexie și descoperirea adevărului
Simțind că i se apropie sfârșitul, Sfântul Alexie a scris o scrisoare în care a povestit întreaga sa viață și a dezvăluit cine era cu adevărat.
A păstrat scrisoarea strânsă în mână și, în ziua de 17 martie, și-a dat sufletul în mâinile lui Dumnezeu.
Potrivit tradiției, în Biserica celor Doisprezece Apostoli a avut loc o descoperire dumnezeiască prin care împăratul și patriarhul au fost îndemnați să îl caute pe „omul lui Dumnezeu”.
Abia atunci s-a aflat că acel om era chiar Alexie, fiul dregătorului Eufimian, care trăise ca un cerșetor în propria casă.
Scrisoarea lăsată de el a fost citită cu voce tare, iar cei prezenți au rămas uimiți de viața pe care o dusese în ascuns. Tradiția spune că, atunci când credincioșii au atins moaștele sale, mulți bolnavi s-au vindecat, iar din trupul sfântului a curs mir cu miros plăcut.
Trupul Cuviosului Alexie a fost îngropat cu mare cinste în Biserica „Sfântul Apostol Petru”.
Rugăciune către Sfântul Alexie pentru binecuvântare și sănătate
Credincioșii îl pomenesc pe Sfântul Alexie ca pe un mijlocitor în rugăciune și îi cer ajutorul pentru liniște sufletească, sănătate și ocrotire.
„Sfinte Alexie, omul lui Dumnezeu, roaga-te pentru noi pacatosii si cere de la Dumnezeu mila si binecuvantarea Sa. Intareste-ne in credinta, daruieste-ne sanatate trupului si pace sufletului. Izbaveste-ne de necazuri, de boala si de toate relele vazute si nevazute. Lumineaza-ne mintea si intareste-ne inimile, ca sa traim in iubire, smerenie si nadejde. Amin.”
Sursa: Fresh24



