Sari la conținut

Sfaturile unui chirurg celebru. „Omul se îmbolnăveşte din cauza lenii şi a lăcomiei”. Leac pentru imunitate

un stil de viață sănătos

Nikolai Mihailovici Amosov a fost chirurg celebru și profesor ucrainean de origine rusă, inventator, autor de best-seller-uri și pasionat de exerciții.

A devenit cunoscut pentru invențiile sale asupra mai multor proceduri chirurgicale pentru tratarea defectelor cardiace.

Cu toate că a fost mult timp bolnav, Nikolai Amosov a trăit până la o vârstă înaintată cu ajutorul unui regim dezvoltat de el însuși. Este autorul a mai mult de 400 de publicații științifice.

Sfaturile unui chirurg celebru

Dr. Chirurg Nikolai Amosov: OMUL se imbolnaveste din cauza lenii si a lacomiei • Buna Ziua Iasi • BZI.ro

1. Nu te aștepta ca medicii să te facă sănătos

Medicii pot salva vieți, pot vindeca o boală, dar ei doar te vor readuce la start. Restul depinde de tine. Nu trebuie să subapreciem puterea medicinei, dar nu este corect să ne bazăm exclusiv pe ea. Este recomandat să te ocupi independent cu sportul.

2. Medicii pot vindeca o boală. Însă, tu ești responsabil pentru starea ta de sănătate

Sănătatea este energia de rezervă a întregului nostru organism. Ea este necesară pentru a asigura o funcționare optimă a corpului și a psihicului. Sănătatea este esențială pentru toate domeniile vieții noastre. De la o imunitatea mai bună, până la o îmbunătățire a calității vieții de zi cu zi.

3. Fiecare știe ce înseamnă să fii bolnav

O stare de boală te poate împiedica să te simți fericit. De regulă, ea este determinată de factori externi sau de o predispoziție a genelor. Unele boli mărunte sunt de neevitat. Este, însă, de preferat să facem tot ce e nevoie să nu fim victime ale unor boli mai grave. Ele apar mai ales din cauza unui mod de viață irațional.

4. Trebuie să adopți un mod de viață sănătos

  • Mai întâi, trebuie să consumi produse cu o cantitate minimă de grăsimi, 300 g de fructe și legume zilnic.
  • Apoi, trebuie să practici exerciții fizice.
  • Dacă la muncă petreci timpul într-u mod pasiv, atunci în mod neapărat trebuie să faci sport. Este recomandat minim o oră pe zi, sau cel puțin 20-30 de minute.
  • În final, cel mai important este să înveți să deții controlul asupra psihicului tău. Dacă simți că ai surplus de adrenalină, poți scădea cantitatea ei prin exerciții fizice intensive.

5. Oamenii se îmbolnăvesc des din cauza lenii și a lăcomiei

De ce se îmbolnăvesc oamenii așa de des? Dacă ar duce un mod de viață sănătos, rata bolnavilor ar fi mult mai mică. Dar puține persoane au voința să se impună să urmeze un regim. Omul se îmbolnăveşte din cauza lenii şi a lăcomiei.

6. În lume există medici incompetenți, dar și preconcepții vizavi de medicină

Există medici care nu pot pune nici o diagnoză fără consultarea unor cărți sau a unor medici mai competenți decât ei. Problema acestor medici este faptul că ei nu se dezvoltă în domeniu. Ei își îndeplinesc muncă fără nici o satisfacție.

Pe de altă parte, există și unele preconcepții în medicină. Din cauza unor interpretări eronate a studiilor în domeniu s-a răspândit multă informație falsă, a căror victime devin medicul și pacientul.

7. Caută un doctor bun

Ai încredere în recomandările pe care ți le oferă medicul și nu te panica dacă el te asigură că nu este cazul. Nu deveni dependent de medicamente și consultațiile medicale. Prețuiește-ți sănătatea și nu deveni un ipohondru.

Leac pentru imunitate a dr. Nikolai Amosov

Deși era chirurg celebru, dr. Amosov întotdeauna repeta aceste cuvinte ”chirurgia nu se oprește la operație”. Prin aceste cuvinte chirurgul încerca să spună că nu este suficient să faci o operație bună pentru a reface pacientului sănătos. Foarte important este ca organismul să poată ”asimila” operația reușită, adică să fie în stare să suporte operația și să se poată reface după ea.

Însă organismul nu va putea face asta dacă este slăbit de boală, adică are o imunitate slabă. Iată de ce dr. Amosov recomanda insistent pacienților săi ca după operație să consume un leac pentru imunitate, care să ofere organismului vitaminele necesare.

 

Ingrediente:

  • 500 g stafide brune
  • 500 g smochine
  • 500 g caise uscate
  • 500 g miere
  • 500 grame prune uscate
  • 2 pahare de nuci
  • 1 lămâie

Cum se prepară pasta:

Toate ingredientele trebuie tocate bine după care se amestecă până la omogenizare completă. Se consumă câte 1 lingură de 3 ori pe zi cu jumătate de oră înainte de masă, până la finisare.

Această pastă se recomandă nu doar persoanelor care au trecut prin operație și au nevoie de o imunizare rapidă a organismului, dar tuturor, pentru că cu toții avem nevoie de un organism sănătos în stare să învingă toate bolile și virușii.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel