Din cuprinsul articolului
Pe 31 ianuarie, calendarul ortodox îi pomenește pe Sfinții Mucenici doctori fără de arginți Chir și Ioan, doi tămăduitori cunoscuți pentru un lucru rar: vindecau fără plată și îndemnau oamenii să-și vindece și sufletul, nu doar trupul. Tradiția îi leagă direct de ajutorul pentru cei bolnavi, de rugăciunile pentru sănătate și de un cult puternic, născut din minuni și din martiriul lor.
Sursele hagiografice îi descriu ca medici ai trupului și ai sufletului. Ei nu cereau onorariu, iar mulți dintre cei tămăduiți primeau credința creștină, după ce auzeau mesajul lor despre Hristos, Doctorul sufletelor și al trupurilor. În această logică, vindecarea nu rămânea doar o intervenție medicală, ci devenea și un drum de îndreptare, pocăință și întărire în credință.
Sfântul Chir a învățat medicina în Alexandria. În timpul persecuțiilor din vremea împăratului Dioclețian (284–305), a părăsit Egiptul și a fugit în Arabia, unde s-a călugărit. Tradiția spune că Dumnezeu l-a învrednicit cu darul vindecărilor și că tămăduia prin cuvânt și rugăciune, fără plată.
Sfântul Ioan provenea din Edesa (Mesopotamia). Era creștin și ofițer în armata romană. Auzind de minunile lui Chir, l-a căutat în Arabia și a rămas lângă el. De aici începe perechea de „doctori fără de arginți” care umblă împreună, ajută bolnavi și întăresc credința comunităților.
Un episod central din viața lor apare atunci când Sfânta Muceniță Atanasia și cele trei fiice ale ei au fost prinse. Teoctista avea 15 ani, Teodotia 13, Eudoxia 11. Sfinții Chir și Ioan au părăsit Arabia și au venit în Canope, lângă Alexandria, ca să le încurajeze în suferință și să le întărească în credință.
Tradiția spune că toate patru au primit cu bărbăție cununa muceniciei, iar Chir și Ioan au primit și ei moarte mucenicească, pentru că au ales să fie alături de ele și să nu renunțe la credință. Creștinii le-au luat trupurile și le-au îngropat cu cinste în biserica „Sfântul Apostol și Evanghelist Marcu”.
Moaștele, Menuthis și „închiderea” templului zeiței Isis
După mai mulți ani, în vremea împăratului Teodosie cel Mic (408–450), Sfântul Chiril, Patriarhul Alexandriei (412–444), a primit poruncă dumnezeiască și a mutat moaștele Sfinților Chir și Ioan în satul Menuthis, lângă Canope, pe malul mării.
Acolo funcționa un templu păgân dedicat zeiței Isis-Manuthis, considerată tămăduitoare. În zonă existase și templul zeului Serapis din Canope, dărâmat în anul 391. Pentru a opri influența templului păgân, patriarhul Teofil ridicase lângă el o biserică închinată Sfinților Evangheliști. Sfântul Chiril a așezat în acea biserică moaștele lui Chir și Ioan.
Relatările spun că, în timp, oamenii au părăsit templul păgân, acesta s-a ruinat, iar mulți au primit credința în Iisus Hristos și Sfântul Botez. În tradiție, mutarea moaștelor a însemnat și alungarea duhurilor rele, dar și începutul unei perioade de vindecări și minuni la racla sfinților.
Minunile din Menuthis și logica vindecării
Textele pe care le-ai inclus descriu un tipar: sfinții îi îndemnau pe cei suferinzi să-și pună ordine în viață, să se smerească, să fie milostivi, apoi venea și ajutorul. Asta explică de ce cultul lor a rămas asociat nu doar cu boala, ci și cu schimbarea de viață.
„Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.”
Rugăciune către Sfinții Chir și Ioan pentru sănătate
„Sfinților Mucenici și Doctori fără de arginți, făcătorilor de minuni Chir și Ioan, cei ce, călăuziți de Duhul Sfânt, ați lepădat toată grija pământească și ați slujit Împăratului ceresc spre viața cea nemuritoare, primiți această puțină rugăciune a noastră! Nu suntem vrednici să mulțumim pentru binefacerile voastre, nu avem sârguință care să ne apropie de dragostea lui Dumnezeu și nici fapte bune către aproapele nostru, care să ne aducă îndurare. Dar, știindu-vă grabnic apărători ai creștinilor, către voi îndrăznind, cerem cu stăruință: Vindecați rănile sufletelor și ale trupurilor noastre, Sfinților, că greu pătimim, și izbăviți-ne de ispitele și de primejdiile cu care vrăjmașul ne îngrozește. Rugați-vă Stăpânului tuturor să ne ierte păcatele și să ne dăruiască luminare minții și inimii noastre, călăuzire la ceas de nedumerire, sprijin în lucrarea faptelor bune, spor în credință, pace, sănătate și ajutor în toate cele bune, pentru ca, prin mijlocirile voastre, să ne facem vrednici Împărăției cerurilor, slăvind pe Treimea Cea nedespărțită în vecii vecilor. Amin.”
Pomenirea Sfinților Chir și Ioan rămâne, pentru mulți credincioși, un reper clar: oameni care au pus vindecarea înaintea câștigului și au legat sănătatea de responsabilitate, echilibru și grijă față de cel vulnerabil. Într-o zi dedicată lor, atenția se duce spre rugăciune, spre Maslu și spre ideea de ajutor oferit fără condiții.
