Categories: Ştiri sănătate

Simona Tivadar şi Andrei Roşu te învaţă cum să-ţi construieşti propria reţetă pentru o viaţă sănătoasă

În aprilie, Simona Tivadar și Andrei Roșu îți vorbesc despre cum să-ți redescoperi energia altfel decât s-a făcut până acum. De această dată despre cum să-ți găsești propriul stil de viață sănătos și cum să îți construiești cea mai bună versiune a ta.  Seminariile „Sun Talks” au ajuns la a noua ediție, sunt gratuite și se desfășoară în Sun Plaza.

Tema din această primăvară, „Redescoperă-ți energia” se referă nu numai la alimentație și sport, cât și la depășirea limitelor și dezvoltare personală. Te vom învăța cum să-ți găsești propria rețetă pentru o viață sănătoasă. Ce alimente îți place să consumi și care îți fac și bine, căror idei să le dai mai multă importanță, cum să te motivezi să faci mișcare, cum să te motivezi să faci orice vrei.

Pe 14 aprilie, Simona Tivadar va vorbi despre alimentația sănătoasă – cum ne alegem ingredientele și cum să le combinăm astfel încât să primim toți nutrienții de care avem nevoie. Despre cum ne dăm seama care sunt nevoile organismului nostru și cum să ne adaptăm dieta în funcție de cât de aglomerați, obosiți sau relaxați suntem.

Farfuria cu minte înseamnă să mănânci echilibrat, ce-ți face bine și ce-i trebuie organismului tău în acel moment. Cred că este foarte important să știm că uneori avem nevoie de mai mulți nutrienți – când, spre exemplu, trecem prin perioade stresante. Haideți să mâncăm nu doar natural, ci și educat.”, spune Simona Tivadar, medic primar în diabet, boli de nutriție și metabolism.

Simona Tivadar este medic primar specializat în diabet, boli de nutriție și metabolism. Programele pe care le propune pacienților sunt întotdeauna personalizate în funcție de istoricul medical al pacientului, analize, anchetă alimentară și stil de viață. Este membru al Societății Europene de Diabet și al Societății Europene de Obezitate.

Pe 28 aprilie, Andrei Roșu va vorbi despre metodele prin care să-ți descoperi cea mai bună variantă a ta. Cum să te reorganizezi pentru a-ți găsi timp pentru tine și pentru lucrurile care contează cu adevărat în viața ta. Sau cum să ai rezultate mai bune atât pe plan profesional, cât și în relațiile cu cei dragi ție. Despre sănătate sufletească, relațiile cu ceilalți și cu tine. Totul pornind de la sport!

Andrei Roșu este sportiv de anduranță, blogger și scriitor. Este exemplul viu de persoană care și-a schimbat radical viața. Este ultramaratonist și, la un an de când a învățat să înoate, a trecut înot Canalul Mânecii și a traversat Atlanticul cu barca.

Ambele seminarii au loc de la ora 11.00 la 13.00, în Sun Plaza, la etajul 1, între zona de restaurante și cinema. Intrarea este gratuită, dar trebuie să te înscrii completând formularul de aici, pentru fiecare seminar în parte: https://www.sun-plaza.ro/sun-talks/.

Cele două seminarii vor fi transmise live pe Facebook.

Mai multe detalii pe Facebook  și website.

Dacă te înscrii la seminar, te rugăm să ajungi cu 10-15 minute înainte de ora începerii seminarului (11.00), pentru a te putea înregistra.

Sun Talks sunt seminarii create, organizate și găzduite de Sun Plaza. Temele de discuție sunt alese de clienții Sun Plaza și au fost, de-a lungul vremii de la nutriție la astrologie, de la beauty la fashion și chiar organizare de nunți. Printre speakeri s-au numărat până acum Ioana Macoveiciuc, Melania Medeleanu, Mirela Vescan, Mihaela Bilic, Ligia Pop, Lena Criveanu, Ovidiu Buta, Ana Morodan, Adela Pârvu, Răzvan Pascu.

Recent Posts

ACUPUNCTURA poate fi de folos în combaterea asteniei de primăvară

Acupunctura reprezintă o ramură a medicinei tradiționale chineze, cu indicație specială în combaterea asteniei de…

19 minute ago

LISTA spitalelor ce vor asigura asistenţa medicală de urgenţă în Capitală în perioada 1-6 mai

Nouă spitale de adulţi şi copii şi Serviciul de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov vor asigura asistenţa medicală…

49 de minute ago

Ce ZODII nu pot păstra un SECRET. Nativii cei mai indiscreţi

Semnul zodiacal în care ne naștem poate influența anumite trăsături de personalitate. Pentru unele zodii…

o oră ago

INSP: Aproape 900 de cazuri noi de rujeolă în ultima săptămână

Institutul Naţional de Sănătate Publică a informat marţi că, în perioada 1 ianuarie 2023-28 aprilie…

2 ore ago

80% în plus la PENSII. BONUS pentru anumite categorii de persoane

Pensionarii vor primi începând cu luna mai deciziile cu pensiile majorate, iar pensiile majorate şi…

2 ore ago

FOTO. Băieţelul vândut de familia din Gorj pe 500 de lei, adus înapoi din Germania

Băieţelul de şase ani din Gorj, care ar fi fost vândut pentru câteva sute de…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Boala somnului

  • DICTIONAR MEDICAL

Nicturia