Sari la conținut

Simptome AVC. Dr. Ciuhodaru: Atenție! Toți ar trebui să știm ASTA!

Accident vascular cerebral
Sursă foto: arhivă Doctorul Zilei
Accident vascular cerebral

Simptome AVC. Dr. Tudor Ciuhodaru a explicat cum recunoști un accident vascular cerebral și ce este formula FAST, despre care spune că trebuie învăţată în toate şcolile din România.

„Toți ar trebui să știm asta. Primele simptome. Cum îl recunoașteți și ce trebuie să faceți. Formula FAST poate salva viața celui de lângă tine. Poate la viitoarele ore de educație pentru sănătate predate chiar la școală.

1. F (face=faţă): Rugaţi pacientul să zâmbească. Semne de alarmă: Faţa nu e simetrică sau gura e căzută într-o parte.

2. A (arms=braţe): Rugaţi pacientul să-şi ridice simultan brațele. Semn de alarmă: unul dintre ele rămâne mai jos

3. S (speech=vorbire): Rugaţi pacientul să rostească o propoziţie scurtă. Semne de alarmă: dizartie (dificultăţi în vorbire) sau afazic (nu îşi găseşte cuvintele).

4. T (time=timp): Rapiditatea intervenției este esențială. Sunaţi imediat la 112 sau transportați pacientul de urgență la spital.

Toți ar trebui să știm asta. Trebuie învăţată în toate şcolile din România împreună cu multe alte noţiuni de prim-ajutor la orele obligatorii de educație pentru sănătate. Asta prevede legea Ciuhodaru ce poate salva mii de vieţi dar aşteaptă de prea mult timp să fie adoptată. Până când parlamentarii vor adopta proiectul meu de lege.

Rețineți:

1. Apare la vârste din ce în ce mai mici (chiar sub 30 de ani) (Nu mai este apanajul vârstelor înaintate). Este a doua cauza de mortalitate (după bolile cardiovasculare).

2. Semnele sau simptomele apar de regulă rapid. (Senzație de slăbiciune, amorțeli sau furnicături la nivelul feței sau membrelor. Probleme de vorbire sau de înlegerea cuvintelor, tulburări de echilibru, confuzie, tulburări de comportament, pareze sau paralizie, și pot merge până la comă și stop cardiorespirator.

3. Accidentul vascular cerebral trebuie tratat medicamentos sau chirurgical cât mai rapid (pentru a preveni atacurile ulterioare cu potenţial mortal şi leziunile permanente asupra creierului.

4. Cele mai multe persoane care suferă un accident vascular cerebral nu recunosc simptomele şi nu ştiu ce trebuie să facă în astfel de situaţii.

5. 70% dintre pacienţi nu au ştiut ce li s-a întâmplat şi mai puţin de 30% dintre ei s-au adresat unui medic în primele 24 de ore pentru a primi tratament adecvat.

6. Printre factorii de risc se numără suprasolicitarea, stress-ul, bolile metabolice, cardiovasculare, obezitatea, sedentarismul și fumatul.

7. Atenție!! Pentru a fi cu adevărat eficiente noţiunile de prim ajutor trebuie cunoscute (învățate, repetate, exersate) precum alfabetul sau tabla înmulţirii.

Cum il poți preveni. 7 lucruri esențiale care vă pot salva viața

1. Renunțați la fumat.
2. Dormiți suficient.
3. Mâncați sănătos.
4. Faceți mișcare.
5. Control medical periodic.
6. Tratați corect diabetul, bolile de inimă și depresia.
7. Atenție la excesul de alcool.

Atenție:

1. AVC face prea multe victime în România.

2. 60. 000 de români sunt diagnosticați anual cu AVC.

3. Doar 1 din 3 pacienți ajung să se recupereze complet.

4. Diagnosticut și tratatamentul făcut în timp util influențează major șansele de supraviețuire și de recuperare ulterioară”, transmite medicul Tudor Ciuhodaru.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel