Sari la conținut

Simptome alarmante ale cancerului de stomac. „E o boală perfidă, care poate fi recunoscută abia în stadii avansate”, avertizează medicii

durere
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
durere de stomac

Simptome cancer de stomac. La nivel mondial, cancerul de stomac este mai frecvent intalnit in Asia de Est, America de Sud si Europa de Est. Este aproximativ de doua ori mai frecvent la barbati decat la femei. Este cel mai adesea diagnosticat intre varsta de 60 si 80 de ani. In Europa, aproximativ 150.000 de oameni au dezvoltat cancer de stomac in 2008. Variatia evidenta in frecventa cancerului de stomac intre continente si tari este cauzata in principal de diferentele de dieta si de factori genetici.

Durerea e variabilă

In Europa, o medie de 1 sau 2 la fiecare 100 de barbati si 0.5 la 1 la fiecare 100 de femei vor dezvolta cancer de stomac, la un moment dat in timpul vietii lor. Exita variatii geografice insemnate intre tari din intreaga lume, dar si in Europa. Cancerul de stomac este mai frecvent in tarile din Europa de Est si in Portugalia, unde pana la 4 din 100 de barbati si 2 din fiecare 100 de femei, vor dezvolta acest tip de cancer la un moment dat in timpul vietii lor.
În cancerul de stomac, durerea este de severitate variabilă, dar persistentă. Se agravează treptat şi devine chinuitoare, trece doar cu calmante, dar apoi reapare. „E o boală perfidă, care poate fi recunoscută abia în stadii avansate”, avertizează medicul internist Cristian Doru Gavrilă. „Apare de obicei pe fond de gastrită cronică atrofică (n.r. agravare a gastritei netratate) şi în urma consumului de alimente conservate prin sărare, de condimente iuţi sau de afumături”.

Simptome cancer de stomac

  • Indigestie persistentă sau disconfort abdominal;
  • Meteorism şi gaze frecvente;
  • Arsuri la stomac;
  • Senzaţie de plin foarte repede atunci când mâncaţi;
  • Senzaţie de balonare imediat după masă;
  • Dureri la nivelul stomacului sau pieptului (stern);
  • Senzaţie de rău/ greață.

 Simptome cancer de stomac

Este important să se verifice orice posibile simptome ale cancerului de stomac cât mai curând posibil.

Până în prezent s-au identificat un număr de simptome alarmante:

  • Aveţi dificultăţi la înghiţire.
  • Vărsături (care pot prezenta sânge).
  • Aveţi indigestie în combinaţie cu una sau mai multe din următoarele manifestări:
    • Pierdere în greutate;
    • Stare de rău;
    • Anemie.
    • Aveţi peste 55 de ani şi dezvoltaţi indigestie persistentă.
    • Dezvoltaţi indigestie şi aveţi una sau mai multe din următoarele în istoricul medical:
      • Un istoric familial de cancer de stomac;
      • Intervenţie chirurgicală anterioară pentru ulcere de stomac;
      • Esofagul Barrett – o afecţiune în care celulele anormale se dezvoltă pe căptuşeala interioară a esofagului;
      • Anemie pernicioasă;
      • Displazie – acumulare de celule anormale care nu sunt de fapt canceroase, dar care ar putea să se transforme în celule canceroase mai târziu;
      • Gastrită – inflamaţie a mucoasei stomacului.
    • Vă confruntaţi cu îngălbenirea ochilor şi a pielii (icter).
    • Dezvoltaţi o porţiune umflată vizibil în partea superioară a abdomenului.

 Cancerul de stomac avansat

Simptomele cancerului de stomac mai avansat ar putea include:

  • Sânge în scaune sau scaune negre;
  • Pierderea poftei de mâncare;
  • Pierdere în greutate, fără o cauză aparentă;
  • Oboseală;
  • Senzaţie de greutate în stomac;
  • Anemie.

Care sunt cauzele dezvoltarii cancerului de stomac?

In prezent, nu este clar de ce apare cancerul de stomac. Au fost identificati anumiti factori de risc. Un factor de risc creste riscul de aparitie a cancerului, dar nu este nici suficient, nici necesar sa provoace cancer. Nu reprezinta o cauza in sine. Cele mai multe persoane cu acesti factori de risc nu vor dezvolta niciodata cancer de stomac, iar unii oameni care nu prezinta niciun astfel de factor de risc vor dezvolta cancer de stomac.

Principalii factori de risc ai cancerului de stomac sunt:

• Factorii de mediu: Helicobacter pylori sau H. pylori este o bacterie localizata in stomac si poate cauza imflamatii cronice sau ulcer de stomac. Daca aceasta situatie persista de cativa zeci de ani, poate evolua in cancer. Cu toate acestea, infectia va trece prima data printr-un numar de stadii pre-canceroase (cum ar fi gastrita atrofica, metaplazia si displazia) care ar putea, dar nu in mod sistematic, sa se transforme in cancer. Aceste etape pot fi deja depistate si tratate inainte de a evolua in cancer. Daca este lasata netratata, 1% din toti pacientii cu H. pylori vor dezvolta in cele din urma cancer de stomac. Aproximativ 50% din populatia lumii este infectata cu H. pylori. Transmiterea se face prin scaun si saliva, si este strans legata de statutul socio-economic si conditiile de trai precare. Tratamentul acestei infectii consta intr-o cura cu antibiotice. Infectia cu H. pylori este cea mai importanta si in acelasi timp, unul dintre factorii de risc cei mai tratabili in cazul cancerului de stomac.

• Stilul de viata:
o Alimentatia:
 O dieta bazata pe un aport mare de sare, inclusiv alimente conservate (ex. afumaturi sau muraturi cu sare) creste puternic riscul de a dezvolta cancer de stomac. Prezenta sarii favorizeaza aparitia infectiei cu H. pylori si, de asemenea, pare sa agraveze efectul acestei infectii. In afara de acest aspect, lezeaza mucoasa stomacului si poate in acest fel sa contribuie direct la dezvoltarea cancerului de stomac.
 Un aport ridicat de alimente care contin nitrati sau nitriti, cum ar fi carnea afumata, poate creste riscul de a dezvolta cancer de stomac.
 Consumul de fructe si legume care contin vitaminele A si C a demonstrat ca protejeaza semnificativ impotriva dezvoltarii cancerului de stomac.
o Fumatul: Rata cancerului de stomac este aproximativ dubla in randul fumatorilor.
o Locul de munca: Muncitorii din industria carbunelui, metalului si cauciucului par a fi usor mai predispusi sa dezvolte cancer de stomac.
o Unele studii au aratat ca persoanele care au o activitate fizica intensa isi pot reduce riscul de a dezvolta cancer de stomac cu pana la jumatate.

• Factorii care nu pot fi modificati:
o Unele afectiuni mostenite pot creste riscul de a dezvolta cancer de stomac.
 O mutatie genetica rara in gena care codifica o proteina numita E-cadherin (caderina E), duce la un risc foarte ridicat de a dezvolta cancer de stomac. Tipul de cancer de stomac cauzat de aceasta mutatie se numeste cancer de stomac ereditar difuz si are prognostic prost. Prin urmare, persoanele cu aceasta mutatie pot lua in considerare fie o supraveghere indeaproape sau sa discute despre o indepartare preventita a stomacului.
 Unele mutatii genetice care sunt predispuse la cancer in alte parti ale corpului, par sa creasca usor riscul de a dezvolta cancer de stomac. Astfel de exemple sunt mutatii in gena BRCA1 si BRCA2, care cresc riscul de a dezvolta cancer mamar sau ovarian, si sunt doua conditii in cresterea riscului de cancer colorectal, numit Cancer colo-rectal ereditar non-polipozic sau Sindromul Lynch si Polipoza adenomatoasa familiala.
 Un istoric de cancer de stomac la rudele de gradul intai (parinti, frati sau copii) creste riscul de a dezvolta boala.
 Din motive necunoscute, persoanele cu grupa de sange A prezinta un risc mai ridicat de a dezvolta cancerul de stomac.
o Sexul: Cancerul de stomac este mai des intalnit la barbati decat la femei. Motivele pentru aceasta diferenta sunt neclare, dar hormonul sexual feminin-estrogen, poate avea un efect protector.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel