Din cuprinsul articolului
Sindromul burnout, cunoscut și sub denumirea de epuizare profesională, este caracterizat de oboseala excesivă resimțită de o persoană cu un program de lucru foarte încărcat. Acest sindrom poate afecta în mod substanțial calitatea vieții, mintea și organismul persoanelor.
Acest tip de epuizare se manifestă atât la nivel fizic, cât și psihic. Persoanele care suferă de acest sindrom pot resimți o oboseală exagerată, lipsa interesului pentru anumite activități, energie scăzută și o scădere a încrederii în propriile forțe interioare.
În mod ideal, persoanele care observă simptomele specifice trebuie să caute soluții pentru a rezolva această problemă. În anumite cazuri, sindromul burnout poate afecta în mod substanțial sănătatea mintală și emoțională.
Despre sindromul burnout
Laura-Maria Cojocaru, psiholog și președinte și fondator al Institutului de Neuro-Programare Lingvistică Somato-Integrativă (INLPSI), dezvăluie ce implică acest sindrom, care sunt cauzele și, de asemenea, ce soluții avem la dispoziție pentru a recăpăta echilibrul interior.
„Introdus in anul 1970 de catre psihologul american Herbert Freudenberger, termenul de “burnout” (sindromul epuizarii profesionale) este prezentat ca fiind caracteristic d.p.d.v. profesional angajatiilor din domeniile de lucru direct cu oamenii, medici, terapeuti, asistente, profesori si asistenti sociali, avocatii, jurnalistii si in mod particular persoanelor care sunt nevoite sa ingrijeasca permanent unul sau mai multi membrii ai familiei.
Putem vorbi despre sindromul burnout atunci cand ne simtim epuizati fizic, psihic si emotional datorita unei unui stres prelungit. Apare in general la locul de munca, ca o consecinta a dezechilibrului dintre cerinte, resursele mediului respectiv si cele interioare si gradul de satisfactie profesionala.
Sindromul burnout se manifesta prin:
1. epuizare emotionala – persoana se simte permanent obosita, lipsita de energie si resurse
2. scaderea performantei – persoana percepe o scadere a increderii in propriile capacitati si realizari, o scadere a concentrarii, a creativitatii, persoana simte ce ceea ce face nu este apreciat
3. detasarea de activitate – persoana tinde sa se izoleze sau sa fuga de responsabilitati, simte frustrare in legatura cu activitatea ei
Cauzele sindromului burnout sunt:
1. profesionale – suprasolicitare, program de lucru prelungit, volum mare de munca, presiunea timpului, lipsa de apreciere, mediul de lucru ostil, relatiile nesatisfacatoare cu colegii
2. de personalitate – perfectionism, tendinta excesiva de a detine controlul, neincrederea in sine, stabilitate emotionala scazuta, capacitate scazuta de adaptare si rezistenta la stres, asteptarea de recompense imediate
3. de stil de viata – timp liber insuficient, renuntarea sau micsorarea drastica a activitatiiilor relaxante si a implicarii in activitati sociale, lipsa suportului social si/sau familial, nerespectarea timpului necesar de somn
Motivul pentru care unele persoane sunt mai predispuse decat altele la a manifesta acest sindrom, sunt cele influentate de cauzele profesionale si cele de stil de viata.
Solutii:
1. Suportul celor apropiati – comunicare, timp petrecut cu familia si prietenii, socializare in general
2. Suportul unui specialist: psihoterapeut, coach, trainer sau practician NLP. Unele dintre cele mai utile metode de tratament sunt psihoterapia cognitiv-comportamentala, neuro-programarea lingvistica si orice tehnici de meditatie si relaxare.
3. Mentinerea unui stil de viata sanatos – activitati relaxante si amuzante, sport, alimentatie sanatoasa, odihna suficienta.
4. Stabilirea prioritatiilor intr-o maniera care sa coincida cu nevoile si dorintele personale.
5. O atitudine asertiva la locul de munca – exprimarea nemultumirilor, a nevoilor, a sugestiilor pentru schimbare, iesirea din rutina, mentinerea pe cat se poate a unei activitati diversificate, cautarea de provocari, si, in unele cazuri, chiar schimbarea locului de munca sau a domeniului de activitate, astfel incat sa corespunda mai bine personalitatii si dorintelor celui implicat”, scrie psihologul Laura Maria Cojocaru.
