Din cuprinsul articolului
Un scenariu de război nuclear total nu mai este perceput drept un exercițiu teoretic. Escaladările din ultimii ani – de la războiul din Ucraina la tensiunile din Orientul Mijlociu și provocările nord-coreene – au readus în discuție o întrebare dificilă: ce ar rămâne în picioare dacă marile puteri ar intra într-un schimb nuclear?
Investigatorul american Annie Jacobsen, cunoscută pentru documentarea programelor secrete militare și finalistă Pulitzer pentru analiza activității DARPA, a publicat recent o simulare detaliată a unui asemenea conflict. Scenariul nu este o profeție, ci o reconstrucție bazată pe date tehnice din documente declasificate, studii de climatologie, modele de zbor ale rachetelor și interviuri cu experți militari și fizicieni.
Concluzia ei, susținută de climatologi precum Brian Toon: într-un conflict nuclear total, doar câteva regiuni ale lumii ar mai putea susține agricultură și populații mari. Printre acestea, Australia și Noua Zeelandă.
Cum ar începe un conflict nuclear total, în modelarea lui Jacobsen
Simularea pornește de la un atac surpriză al Coreei de Nord asupra Statelor Unite, urmat de decizii accelerate în lanț, pe fondul sistemelor de avertizare timpurie. Odată ce radarele confirmă o lansare, „fereastra” prezidențială de răspuns este de doar câteva minute. Timpul este dictat de fizică: un ICBM lansat din Rusia lovește coasta americană în aproximativ 26 de minute, iar unul lansat din Coreea de Nord în aproximativ 33.
În scenariul ei, o contraofensivă americană masivă activează automat răspunsul nuclear rus, în lipsa unei comunicări directe. În 72 de minute, trei state trimit în aer suficiente focoase pentru a distruge populații întregi. Jacobsen descrie efectul unui singur focos de un megaton ca fiind „capabil să declanșeze un incendiu pe peste 100 de mile pătrate”, într-o secvență bazată pe date din testele și simulările Departamentului Apărării al SUA.
Pericolul real vine după explozii: iarna nucleară și prăbușirea hranei
Cele mai devastatoare efecte nu apar în primele ore. Modelele climatice dezvoltate de Brian Toon și Ryan Heneghan arată că incendiile urbane vor arunca milioane de tone de funingine în atmosfera superioară. Lumina solară ar fi blocată ani la rând, temperaturile ar scădea brusc, iar marile regiuni agricole ar deveni improprii culturilor.
Jacobsen rezumă concluzia climatologilor: „câmpurile care hrănesc azi lumea ar fi acoperite de zăpadă ani întregi”, iar cinci miliarde de oameni ar putea muri de foamete, nu de radiații.
Pe fondul prăbușirii recoltei globale, dispariția comerțului și distrugerea infrastructurii ar transforma supraviețuirea într-o luptă pentru resurse minime. În acest scenariu, chiar și statele neimplicate direct în conflict ar fi profund afectate.
De ce Australia și Noua Zeelandă apar printre puținele zone viabile
Jacobsen nu vorbește despre „locuri sigure”, ci despre regiuni cu un grad relativ mai mare de șansă de supraviețuire. Modelarea sugerează trei motive:
1. Distanța față de țintele principale
Ambele țări sunt situate în emisfera sudică, departe de rutele tipice ale rachetelor și de zonele dens militarizate ale emisferei nordice. Deși efectele climatice nu respectă frontierele, distanța le protejează de distrugerea inițială și de o mare parte a precipitațiilor radioactive directe.
2. Capacitate agricolă mare raportată la populație
Australia și Noua Zeelandă sunt exportatori majori de produse agricole. Într-un scenariu de iarnă nucleară, solurile lor ar avea un grad mai mare de toleranță la scăderea luminii și temperaturilor, comparativ cu zonele continentale din nord. Surplusul actual de producție le-ar putea permite susținerea unei părți mai mari a populației chiar și în condiții grele.
3. Surse energetice și infrastructură adaptabilă
Noua Zeelandă are un portofoliu solid de energie regenerabilă, iar ambele țări dispun de capacitate industrială și rețele electrice relativ robuste. Niciuna nu ar fi ferită de perturbări, dar punctul de plecare ar fi mai favorabil decât în țările dependente de importuri masive de hrană și combustibil.
Jacobsen subliniază în toate interviurile că „relativ sigur” nu înseamnă „neafectat”. Chiar și acolo, viața ar deveni dificilă, iar resursele s-ar reduce.
Ce mesaj transmite experta
Jacobsen insistă că nu face previziuni, ci explică mecanisme pe care publicul rar le vede: timpi de reacție, protocoale automate, efecte climatice secundare și dependența globală de lanțurile alimentare.
Scenariul urmărește să arate cât de repede poate escalada o situație și de ce noțiunea de „daune inacceptabile” – fundamentul descurajării nucleare – nu este doar un concept abstract, ci o realitate cu consecințe în cascadă.
Pentru indivizi, experții sunt clari: nu există plan personal capabil să contracareze efectele unei confruntări nucleare totale. Într-un scenariu limitat, adăpostirea temporară și evitarea radiațiilor pot salva vieți. Într-un conflict global, protecția reală depinde de reducerea riscului politic, controlul armamentelor și prevenirea escaladării.
Studiile tehnice, climatice și militare analizate de Jacobsen arată că un război nuclear total nu ar ucide doar prin explozii, ci prin colapsul sistemelor care fac posibile viața modernă și agricultura globală. Australia și Noua Zeelandă apar ca excepții relative într-o lume devastată, nu ca refugii ideale.
Mesajul expertei este simplu: nu există câștigători într-un conflict nuclear. Iar înțelegerea mecanismelor care l-ar declanșa poate fi primul pas spre a ne asigura că nu va fi testat niciodată.
