Sari la conținut

Singurul pasager al tragediei aviatice din India: „Erau cadavre în jurul meu”

Sursă foto: colaj

Un pasager a fost găsit în viață pe scaunul 11A al aeronavei Boeing Dreamliner care s-a prăbușit joi în orașul Ahmedabad, India. Informația a fost confirmată de comisarul de poliție GS Malik, după ce anterior autoritățile anunțaseră că nu există supraviețuitori în urma tragediei.

„Poliţia a găsit un supravieţuitor care a stat pe scaunul 11A. El este în spital şi este sub tratament. Nu pot spune încă nimic despre numărul de decese. Numărul morţilor ar putea creşte, deoarece avionul s-a prăbuşit într-o zonă rezidenţială”, a declarat oficialul, citat de agenția ANI.

Singurul supraviețuitor identificat este Vishwash Kumar Ramesh, în vârstă de 40 de ani, cetățean britanic. Acesta se afla în India într-o vizită de câteva zile la familie și călătorea către Regatul Unit împreună cu fratele său, Ajay Kumar Ramesh, în vârstă de 45 de ani, potrivit publicației Hindustan Times (HT).

„La 30 de secunde după decolare, s-a auzit un zgomot puternic şi apoi avionul s-a prăbuşit. Totul s-a întâmplat atât de repede”, a declarat Vishwash pentru HT. El a suferit „leziuni de impact” la nivelul pieptului, ochilor și picioarelor.

Singurul pasager al tragediei aviatice din India: „Erau cadavre în jurul meu”

Avionul, un Boeing 787-8 Dreamliner aparținând companiei Air India, avea ca destinație aeroportul Gatwick din Londra. La bord se aflau 242 de persoane, dintre care 12 erau membri ai echipajului. Aeronava s-a prăbușit la doar câteva minute de la decolare, în jurul orei locale 13:39, și a luat foc. Printre pasageri se aflau 169 de cetățeni indieni, 53 britanici, șapte portughezi și un canadian.

„Când m-am ridicat, erau cadavre în jurul meu. Mi-a fost frică. M-am ridicat şi am fugit. Erau bucăţi din avion în jurul meu. Cineva m-a apucat şi m-a urcat într-o ambulanţă şi m-a dus la spital”, a mai povestit Vishwash.

Acesta locuiește în Londra de 20 de ani, unde trăiește împreună cu soția și copilul său. Îngrijorat, a declarat că nu își mai găsește fratele care călătorea cu el: „Am vizitat Diu. A călătorit cu mine şi nu-l mai găsesc. Vă rog să mă ajutaţi să-l găsesc”, a adăugat el pentru HT.

La spitalul unde a fost internat supraviețuitorul, mai multe familii și prieteni ai pasagerilor implicați în accident își căutau cu disperare rudele. Printre aceștia se aflau și apropiați ai fostului ministru-șef al statului Gujarat, Vijay Rupani, care, potrivit surselor, se afla la bordul aeronavei.

„Îl căutăm. Dacă aflaţi ceva, anunţaţi-mă”, a declarat pentru Hindustan Times Sailesh Mandliya, fost colaborator al lui Rupani, potrivit StirileProTV.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel