Sari la conținut

Situație critică în spitalele. Ministrul Sănătății a vorbit despre cea mai gravă situație

spital
Foto: freepik
Mai multe spitale din București nu au căldură

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a confirmat pentru News.ro că mai multe spitale din subordinea Ministerului se confruntă, în această perioadă, cu probleme în asigurarea temperaturii optime pentru pacienți. Ministrul a vorbit despre cea mai gravă situație, unde în unele saloane temperatura a scăzut până la 16 grade Celsius.

Se va reduce numărul de intervenții chirurgicale

Sursă foto: Ministerul Sănătății

„La CC Iliescu s-a decis să reducem numărul de intervenții chirurgicale în special pentru cele care nu sunt urgențe și să fie amânate tocmai pentru a nu pune pacienții, dar și personalul medical în pericol.

Gândiți-vă că la CC Iliescu sunt saloane, zone, unde temperaturile ajung la 16 grade ori nu este o temperatură optimă pentru pacienți sau pentru personalul medical. Se fac internări doar că sunt temporizate cele care pot fi amânate și nu pun în pericol viața pacientului”, a explicat ministrul.

Citeste si…

La Institutul Clinic Fundeni, situația începe să se stabilizeze, iar echipe tehnice trimise de distribuitorul de energie electrică verifică zilnic instalațiile electrice care suplinesc lipsa căldurii, pentru a preveni suprasarcini care ar putea provoca avarii sau alte probleme majore.

Rogobete: …să verifice instalațiile

„Împreună am decis să trimitem de două ori pe zi în aceste spitale echipe tehnice din partea distribuitorului de energie electrică să verifice instalațiile pentru a monitoriza consumul și pentru a ne asigura că nu se produce o suprasarcină care apoi să ducă la o catastrofă”, a mai spus Rogobete.

Citeste si…

Problema este una recurentă și că, pe termen lung, spitalele mari, în special cele de urgență, ar trebui să fie independente din punct de vedere termic, prin centrale proprii, atrage atenția Alexandru Rogobete.

Ce au transmis reprezentanții ASSMB

„Pentru spitalele mari să investim pentru a avea centrală proprie, de ce nu. În urma crizei pe care am avut-o cu apa, am ajuns la concluzia că pentru aceste spitale strategice este important să avem resurse proprii care să asigure funcționarea lor cel puțin 24-48 de ore”, a precizat oficialul.

Reprezentanții ASSMB au transmis că unitățile aflate în subordinea lor, precum Spitalul Colțea, funcționează normal, având centrale proprii pe gaz care asigură temperaturi corespunzătoare pentru activitatea medicală.

 

avatar image
Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Absolventă de Psihologie. Am inceput sa lucrez în presă în 2011, la EvzMonden, InfoActual, AnimalZoo, EVZ și Doctorul Zilei. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate medicale și informații referitoare la evenimentele curente.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel