Sari la conținut

Situație revoltătoare la Spitalul din Sibiu. Bărbat trimis acasă, deși avea arsură de cornee. „M-a pus să-mi ridic picioarele să dea cu mopul. A trebuit să stau pe vârfuri să nu fac urme”

Situație revoltătoare la Spitalul din Sibiu. Bărbat trimis acasă, deși avea arsură de cornee. „M-a pus să-mi ridic picioarele să dea cu mopul. A trebuit să stau pe vârfuri să nu fac urme”.

Actorul Iustinian Turcu, în vârstă de 28 de ani, a ajuns vineri seara, de urgență la UPU Sibiu, cu arsură de cornee. Din păcate, răspunsul celor de la spital a fost să revină luni, pentru că nu există gardă pentru Secția Oftalmologie.

Actorul a povestit pe pagina de Facebook modul neprofesionist în care a fost tratat, iar în urma relatărilor sale Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a deschis o anchetă.

Situație revoltătoare la Spitalul din Sibiu. Trimis acasă, deși avea arsură de cornee. „M-a pus să-mi ridic picioarele să dea cu mopul. A trebuit să stau pe vârfuri să nu fac urme”

Deși avea dureri mari și lăcrima încontinuu, se pare că singura grijă a celor de la spital a fost curățenia. Iustinian Turcu a povestit cum a fost nevoit să-și ridice picioarele, la cerința expresă a unui îngrijitor și că, mai mult, a fost nevoit să stea pe vârfuri, ca să nu facă urme.

„Asa am fost trimis acasa vineri noapte de catre cadrele medicale de la spitalul judetean din sibiu- primiri urgente. Mi-au facut doar niste spalaturi si mi-au administrat un calmant, apoi mi-au zis ca nu au medici oftalmologi, ca nu stiu ce sa-mi faca si sa revin luni la oftalmolog. Toata viata am evitat spitalele publice, desi stim cu totii cat la suta din salariile noastre se duce acolo. Nu voi povesti comportamentul de care am avut parte.

Chiar am ras in sinea mea cand unul dintre ingrijitori m-a pus sa-mi ridic picioarele sa dea cu mopul si cum a trebuit sa stau pe varfuri sa nu fac urme. Nu stiu nici macar cum arata, aveam ochii lipiti si nu vedeam nimic. Nici macar nu am vrut sa sun la salvare, m-am gandit ca altcineva are nevoie mai mare decat mine. Am mers cu taxi, am plecat cu taxi fara sa vad nimic. Nu am facut circ si panarama, nu am urlat, nu-mi sta in fire si nici nu as fi fost in stare sa fac asta in halul in care eram. Am acceptat situatia si m-am lasat trimis acasa de oamenii care erau datori sa ma ajute.

Pana ieri dimineata am stat asa, cu dureri de la inflamatie si cu ochii lacrimand continuu, imposibil sa adorm. Pana la urma, tot cu ajutorul unor prieteni ( mai pe romaneste cu pile) am mers la un spital privat unde am descoperit ca am arsura de cornee. Am fost tratat cum se cuvine de catre un medic uman, profesionist si care a venit din concediul de odihna sa ma ajute. Va multumesc!

Am obosit de interventii, de pile, de faptul ca particip si eu la treaba asta cand sunt nevoit si nu am incotro. M-am saturat sa nu am incotro.

Cu toate astea nu pot sa-mi scot din cap experienta asta prin care cine stie cati oameni au trecut si vor trece. Ma tot intreb cat timp o sa mai treaca pana voi fi nevoit iar sa apelez la serviciile de urgenta cand nu voi mai avea alte optiuni, iar gandul asta ma inspaimanta. Ma intreb ce e mai horror- sistemul sau oamenii? Cine o fi sistemul asta? Din cine este el compus?

Nu mai sper nimic de mult, nu mai cred in schimbari. Cred doar in generatiile care vin. Am prieteni medici rezidenti din generatia mea care sunt atat de pasionati, atat de profesionisti si atat de implicati. Ii apreciez enorm si mereu le spun ca in sinea mea ma rog sa nu le oboseasca avantul.

As scrie mai multe dar sunt atat de trist si obosit.

Voi scrie o plangere, nu va rezolva nimic, stiu, absolut nimic, dar am sa o fac ca sa pot dormi linistit”, a scris Turcu.

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu a demarat o anchetă

Întâmplarea de vineri nu a rămas fărăr ecou. Daniela Cîmpean, președintele Consiliului Județean Sibiu, a chemat șefii Spitalului să dea explicații, unitatea medicală fiind în subordinea CJ Sibiu.

„Încă de la apariția în spațiul public a informațiilor cu privire la cazul relatat de pacientul I.T., am demarat o anchetă internă pentru investigarea circumstanțelor în care s-a petrecut acest caz precum și a altor posibile disfuncționalități la nivelul Unității de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu”, au transmis reprezentanții SCJU Sibiu.

Rezultatul anchetei si masurile dispuse vor fi disponibile săptămâna viitoare, potrivit sursei citate.

Compartimentul Oftalmologie nu are gardă permanentă în Serviciul Urgențe iar pacientul a plecat acasă cu recomandări. Acestea sunt o parte din precizările făcute luni de reprezentanții Spitalului Județean, pentru Turnul Sfatului, în legătură cu situația prezentată de actorul Iustinian Turcu.

Garda la domiciliu înseamnă că în cazul unor urgențe majore, medicul poate fi chemat de acasă. Pe de altă parte, conducerea Spitalului transmite că regretă astfel de situații și specifică faptul că recomandarea către personal este de a oferi pacienților servicii maximale.

Tot luni, Daniela Cîmpean a cerut de la conducerea spitalului explicații detaliate cu privire la acest caz, dar și la măsurile care vor fi luate. Președinta Consiliului Județean Sibiu a subliniat faptul că s-a făcut o prioritate din construirea noului spital, dar dacă întregul personal al spitalului nu-și schimbă atitudinea, indiferent de spațiul în care se va desfășura activitatea, serviciile nu vor fi mai bune.

Carmen Alecu
Alecu Carmen

Absolventă de Jurnalism. Am inceput sa lucrez in presa in 2000, la Abracadabra. A urmat Acasa Magazin. Dupa o pauza de cativa ani, am reinceput sa lucrez la EVZ. A urmat EvzMonden si InfoActual. La Doctorul Zilei lucrez din noiembrie 2020.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel