Categories: Ştiri sănătate

ȘOC DE PROPORȚII ÎN PRO TV! Jurnalist celebru anchetat pentru întreținere de acte intime cu minori

Unul dintre cei mai vechi corespondeți din trustul PRO TV este acuzat de întreținerea de acte intime cu minori. Marius Buga, în vârstă de 42 de ani, a fost audiat marți, 7 februarie, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște, potrivit Ziare.com.

Jurnalistul din Dâmbovița este suspect într-un dosar penal pentru act sexual cu un minor.

Deocamdată, autoritățile nu au luat nicio măsură preventivă. Victima este un adolescent, conform Ziare.com.

ProTV a transmis marți seară că nu comentează situația lui Marius Buga, dar că „în momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face toate demersurile necesare“.

„Am aflat cu surprindere despre investigația care îl vizează pe angajatul Marius Buga. La nivel de companie condamnăm cu tărie orice acțiune imorală.

Nu putem comenta această situație, dar suntem convinși că autoritățile iau toate măsurile pentru clarificarea acesteia.

În momentul în care vom avea toate informațiile relevante, vom face demersurile necesare în cadrul companiei. Protecția minorilor este extrem de importantă pentru fiecare dintre noi!”, a transmis compania, într-un comunicat de presă.

Potrivit unui comunicat remis de Poliția Dâmbovița, bărbatul este cercetat pentru act sexual cu minor.

”La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgoviște s-a înregistrat un dosar penal în care s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de o persoană de sex masculin sub aspectul săvârșirii infracțiunii de act sexual cu un minor, prev. de art. 220 alin. 1 și 4 lit. e din Codul Penal.

Facem mențiunea că, la acest moment al anchetei, nu pot fi făcute alte precizări, urmând ca imediat ce stadiul cercetărilor va permite să fie emis un comunicat”, potrivit Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgoviște.

 

Recent Posts

Și tu asculți muzică în căști? Uite când este afectat auzul

Muzica ascultată în caști poate afecta auzul dacă este ascultată la un volum foarte ridicat…

6 minute ago

Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri” consumau

 Doi nutriționiști au făcut cancer, deși adoptau un stil de viață sănătos. Află ce ”otrăvuri”…

36 de minute ago

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Destinul îi va ajuta să-și atingă vise

Trei zodii care vor trăi un MIRACOL în ziua de Paște. Astrologii au făcut previziuni…

o oră ago

Un medic specialist prezintă cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit

Cele mai comune cauze ale ale colesterolului mărit. Alimentația, stresul sau greutatea excesivă sunt doar…

2 ore ago

Planta minune care te menţine sănătos! Aproape orice boală se poate vindeca

Planta minune care te menţine sănătos! Frunzele acestei plante conțin de două ori mai multă vitamina…

2 ore ago

Obiceiul de Paște pe care toată lumea l-a uitat. Ce trebuie neapărat să faci

Sărbatorile pascale înseamnă tradiție , bucurie și reunire în toate culturile creștine. Aceste sărbători celebrează…

3 ore ago

Citeste si:

  • DICTIONAR MEDICAL

Cancerul hepatic