Sari la conținut

Șocant! O mamă și-a omorât bebelușul pentru că l-a legănat prea tare

Sursa foto: athiva Doctoul Zilei
Bebelus dezgropat dupa patru zile de la inmormantare

O mamă și-a omorât bebelușul pentru că l-a legănat prea tare. Femeia în vârstă de 40 de ani și este din Verona, a fost condamnată pentru că și-ar fi legănat copilul așa de tare încât a decedat, relatează news.italy24.

Conform instanței, copilașul de doar 11 luni nu a reușit să suporte gesturile mult prea bruște ale mamei.

Pe de altă parte, tatăl bebelușului îi ia apărarea copilului și spune că era foarte obosită şi a legănat copilul cu ”prea multă energie”, sperând că aşa va adormi mai repede.

Judecătorii au admis că femeia nu și-a ucis copilul în mod intenționat, însă ce a făcut a dus la decesul lui.

Iniţial, femeia a fost condamnată la 7 ani de închisoare, dar după apel pedeapsa i-a fost redusă la 6 ani şi 8 luni de închisoare. Decizia nu este însă definitivă.

Ce e sindromul copilului zgâlțâit/scuturat

Sindromul copilului zgâlțâit apare ca urmare a ciocnirii parenchimului cerebral (țesutul funcțional din creier) de cutia craniană. Creierul poate fi afectat grav de asemenea traumatisme repetate (hemoragii cerebrale, retiniene, edem cerebral etc) care pot fi considerate echivalentul unor leziuni provocate într-un accident de mașină la vârstă adultă.

Fenomenul este declanșat de plânsul necontrolat al bebelușilor sau de agitația acestora, situație în care unii părinți, fie în încercarea de a liniști copilul, fie din cauza frustrării sau oboselii, îl scutură puternic pe cel mic, fără să realizeze însă că acest lucru poate fi extrem de dăunător pentru el.

Sindromul copilului zgâlțâit („shaken baby syndrome”) reprezintă o formă de abuz, de agresiune asupra minorului, în special a sugarului și mai rar asupra copilului mai mare. Academia Americană de Pediatrie recomandă folosirea termenului de „traumă cerebrală abuzivă” în locul celui de „sindromul copilului zgâlțâit”, deoarece acest termen descrie, în principal, tipul de leziune, nu mecanismul de producere a acesteia.

În fiecare an sunt raportate până la 10.000 de cazuri de Sindrom al copilului zgâlțâit în întreaga lume, iar mortalitatea este de 25 – 30%. Cel mai frecvent, fenomenul se înregistrează la copii cu vârste între 6-12 luni, dar, uneori, poate apărea și la cei mai mari, de cinci – șase ani.

Semne de alarmă

Capul unui sugar cântărește 25% din greutatea întregului său corp; mușchii gâtului nu sunt însă dezvoltați suficient pentru a-l putea susține, ceea ce determină limitări ale mișcării capului la șocuri violente. Nici creierul bebelușului nu este complet dezvoltat, vasele cerebrale sunt fragile și se pot rupe ușor, producând hematoame subdurale sau epidurale, care comprimă țesutul cerebral și pot determina:

  • pierderea stării de conștiență;
  • convulsii;
  • comă;
  • stop respirator sau cardiac.

În urma scuturării copilului, pot să apară și alte leziuni grave, cum ar fi:

  • hemoragiile retiniene;
  • orbirea;
  • fracturile costale sau ale membrelor.

Este important de subliniat că sindromul copilului zgâlțâit apare în urma scuturării violente a bebelușului, nu a următoarelor activități, care, deși sunt periculoase și trebuie evitate, nu produc traume atât de grave:

  • aruncatul copilului în aer;
  • legănatul viguros în brațe sau pe picioare;
  • alergatul sau mersul pe bicicletă cu copilul;
    căderile din pat.

Simptomele sindromului copilului zgâlțâit

Având în vedere traumatismele care se produc repetat asupra creierului și retinei copilului zgâlțâit, simptomele care apar derivă din lezarea unor astfel de structuri. Gravitatea lor variază în funcție de intensitatea scuturărilor, repetitivitatea lor, dar și de vârsta copilului.

În principal, acest sindrom se poate manifesta prin:

  • iritabilitat
  • somnolență;
  • vărsături (din cauza hipertensiunii intracraniene);
  • tulburări de respirație;
  • tulburări de apetit;
  • convulsii;
  • tremor;
  • comă.

La examinarea copilului se pot observa tegumente palide sau cianotice, cu echimoze (vânătăi) distribuite la nivelul întregului corp, cu fontanela anterioară bombată. Ocazional, pacienții pot ajunge la medic cu simptomatologie minoră, cum ar fi doar durere de ureche sau tuse.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel