Din cuprinsul articolului
Daniela Șerb
Sindromul Deficitului de Atenție cu Hiperactivitate (ADHD) este o boală frecventă nu doar la copii. Studiile arată că între 30 și 70% din micuții cu ADHD continuă să aibă această boală și atunci când devin adulți
Sindromul Deficitului de Atenție cu Hiperactivitate este o tulburare de comportament care apare din ce în ce mai frecvent la copii și adolescenți și se prelungește la viitorii adulți. Aceștia din urmă, atrag atenția psihologii, vor păstra în proporții similare sau mai scăzute elemente ale acestei afecțiuni pentru că ea nu dispare brusc sau definitiv.
Pentru că încă nu se cunosc clar și sigur cauzele apariției ADHD, nu există o strategie de prevenire. Se constată, uneori, o diminuare a manifestărilor odată cu înaintarea în vârstă. „Există tratamente medicamentoase de ultimă generație care se recomandă chiar și copiilor, însă intervenția psihoterapiei este indicată în orice situație fie exclusiv, fie în paralel cu medicamentele”, explică psihologul Keren Rosner.
De la lipsă de concentrare, până la agresivitate
Există grade variate de manifestare și intensitate a simptomelor. Persoanele adulte cu ADHD au un control slab al impulsivității, manifestă o activitate efervescentă, dar neproductivă, nu se pot concentra asupra sarcinilor pe care le au și dezvoltă un comportament agresiv.
Întârzierile frecvente la locul de muncă sau la întâlnirile importante, ca și șofatul periculos pot fi semne ale ADHD-ului la adulți, multe studii arătând că persoanele cu acest sindrom produc frecvent accidente și rămân adesea fără permis.
Persoana cu ADHD nu este atentă sau nu ascultă când i se vorbește direct, nu se poate concentra asupra sarcinilor de serviciu chiar dacă sunt importante, nu reușește să fie atent la detalii sau face greșeli frecvente. Nu izbândește să termine un lucru și asta nu din neștiință sau incompetență. Adultul cu acest sindrom își organizează cu dificultate activitățile, evită sau le refuză pe cele care presupun efort mental pe parcursul desfășurării lor, uită ce are de făcut în mod obișnuit și în discuții sare de la un subiect la altul.
„Mișcă permanent mâinile, picioarele sau întreg corpul ca și cum este gata de acțiune, chiar dacă regulile impun să rămână într-o poziție sau loc, el le încalcă. Este gălăgios în ceea ce face, pare tot timpul pe fugă, vorbește excesiv sau se repede cu răspunsurile înainte ca întrebările să fie formulate, are dificultăți în respectarea unor reguli de conduită, aspectul vestimentar este neglijent”, detaliază Keren Rosner.
Cu un asemena mod de manifestare, este ușor de înțeles de ce persoanele cu ADHD au mari dificultăți la locul de muncă. „Aceste probleme de ordin neuro-comportamental cu care se confruntă cei cu ADHD sunt generatoare de efecte negative: neutilizarea potențialului real al individului, sentimentul de neadaptare, respingerea grupului, frecvente conflicte și dificultăți de adaptare la viața cotidiană. Studiile au arătat că persoanele afectate de această problemă tind să fie mult mai predispuse eșecurilor profesionale și personale. S-a dovedit că rezultatele profesionale sunt afectate 70-80% în cazul acestor subiecți, iar respingerea socială să crească până la 70%”, adaugă psihologul.
Profesiile care li se potrivesc adulților cu acest sindrom sunt cele care nu necesită activități repetitive, monotone, migăloase, sedentare, ci implică acțiune, diversitate, noutate, mișcare, creativitate. Alimentația are și ea un rol important în ținerea sub control a afecțiunii. Sunt excluse ciocolata, cacao, cafeaua, cola, alcoolul. „Ar fi bine ca, în general, viața lor să fie lipsită de excese și orientată către activități cu finalitate și reușită. Sportul este indicat atât pentru copii, cât și pentru adulți”, conchide psihologul.
Probleme și în cuplu
Bolnavul cu ADHD este o problemă pentru familie și partenerul de viață. Acesta din urmă are nevoie de răbdare, empatie și o dorință puternică de a-l înțelege. “Trebuie să aibă capacitatea și abilitatea de a se adapta unui ritm rapid, uneori haotic, de a acționa sau reacționa și a dispune de iubire pentru a-i oferi suport. De multe ori, este dificil pentru partener să-l înțeleagă și să dispună de toleranță pentru acțiunile, deciziile, impulsurile celui cu ADHD. Dacă dorește ca lucrurile să funcționeze, ca relația să se păstreze o să preia responsabilitatea parțial și a celui cu ADHD. Chiar dacă este șarmant, uneori chiar cuceritor, partenerul sau colegul cu ADHD este unul dificil”, conchide psihologul. Aceasta explică de ce multe dintre aceste persoane se izolează, ajung să fie implicate în activități antisociale, ajung să fie depresive și să dezvolte diferite tulburări de personalitate. Important este ca subiectul să accepte ajutor și sugestii din partea specialistului și a celor apropiați și să își dorească să aibă performanțe pentru că atunci șansele de adaptare sunt mari.
