Sari la conținut

Sondaj. Lăsaţi în urmă în lupta de eliminare a hepatitei C

Potrivit unui studiu, pacienţii afectaţi de hepatita virală C, aflaţi la cel mai mare risc, sunt ignoraţi din cauza unor lacune sistematice şi acţiuni disproporţionate ajungând, astfel, să fie lăsaţi la urmă în lupta cu temuta boală.

Studiu a fost realizat printr-o evaluare a politicilor naţionale adresate hepatitei virale C din Europa, începând cu anul 2016.

Astfel, Asociaţia Europeană a Pacienţilor cu Afecţiuni ale Ficatului (ELPA) a prezentat un sondaj, Hep-CORE 2018, care relevă faptul că doar 14 din cele 25 (56%) de ţări implicate în studiu au o strategie naţională privind hepatitele virale şi doar 12 ţări la nivel global sunt pe cale să elimine hepatita virală.

Şase dintre acestea sunt printre ţările studiate: Egipt, Franţa, Italia, Olanda, Spania şi Marea Britanie.

Cu toate acestea, cei care sunt deja incluşi în servicii de asistenţă medicală, cum ar fi pacienţii hemodializaţi şi cei cu hemofilie, precum şi donatorii şi beneficiarii de transplant, sunt cel mai probabil a fi luaţi în îngrijire. În acelaşi timp, cele mai dificile populaţii de identificat şi tratat au fost cei care nu sunt incluşi în programele de reducere a riscurilor (68%) şi persoanele fără adăpost (52%).

„Rezultatele studiului arată că persoanele care folosesc droguri injectabile (PWID), în ciuda grelei poveri a VHC, sunt incluse în mod activ în cadrul serviciilor aferente VHC în 16 (64%) dintre ţările studiate. Cu toate acestea, acest lucru este posibil numai dacă sunt parte a unor programe de reducere a riscurilor, cum ar fi programele privind seringi şi terapia de substituţie a opiaceelor. Actualii sau foştii PWID care nu sunt incluşi în programele de reducere a riscurilor sunt raportaţi ca fiind luaţi în considerare pentru acţiuni specifice în şase ţări (24%) pentru PWID activi şi în numai două ţări (8%) pentru foştii PWID”, arată sursa citată.

Respondenţii din grupurile de pacienţi au fost rugaţi să selecteze care dintre populaţiile vizate ar fi cel mai uşor şi cel mai greu de ţintit în contextul ţării lor.

„În ceea ce priveşte segmentul cel mai uşor de ţintit, cele mai multe grupuri au selectat donatorii de sânge (40%) şi pacienţii hemodializaţi (40%), urmate de pacienţii cu hemofilie (36%), în special datorită protocoalelor de screening existente. Cele mai dificile populaţii de identificat şi tratat din perspectiva grupurilor de pacienţi au fost raportate ca fiind PWID activi care nu sunt incluşi în programele de reducere a riscurilor (68%) şi persoanele fără adăpost (52%)”, subliniază comunicatul.

Parcalabu Liliana

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel