Sari la conținut

Spital de Urgență, fără cardiologi după ce 4 medici și-au dat demisia

holurile spitalului
Sursă foto: arhiva Doctorul Zilei
Spital

Din cuprinsul articolului

Spitalul Judeţean de Urgenţe din Ploieşti a rămas fără suficienți cardiologi, după ce patru medici şi-au dat demisia încă din luna mai. Cei rămaşi nu mai pot face faţă programului infernal.

Conducerea unităţii spitaliceşti a cerut ajutorul Consiliului Judeţean pentru a rezolva cât mai repede problema deficitului de personal şi au scos la concurs zece posturi pentru secţia de cardiologie.

Problema lipsei medicilor de pe secţia de cardiologie a Spitalului Judeţean de Urgenţe Ploieşti nu este una de azi, de ieri. Încă din luna mai, conducerea spitalului caută soluţii pentru a acoperi lipsa personalului. Atunci, patru din cei opt medici cardiologi şi-au dat demisia, iar celor rămaşi le este din ce în ce mai greu, potrivit observator.ro. 

Pacienții sunt cei care au de suferit

Marian Albu, şef secţie cardiologie SJU Ploieşti: Situaţia nu s-a îmbunătăţit deloc. E un efort suplimentar pe care îl facem noi cei care am rămas aici, dar şi ce doi medici cardiologi care ne ajută pentru perioada de gărzi.

Seful de la cardiologie mărturiseste că găseşte cu greu soluţii pentru ca el şi cei trei colegi specialişti să facă faţă programului din secţie.

Bogdan Nica, manager SJU Ploieşti: Legea permite şi medicului internist să facă consult de cardiologie. În alte situaţii chemi cardiologii de acasă. Sper ca ei să reziste şi să îşi facă datoria până la capăt. Intervine medicul urgentist, medicul anestezist şi mai departe.

Chiar dacă conducerea spitalului a scos la concurs toate posturile disponibile la acest moment, legislaţia actuală împiedică angajarea doctorilor într-un timp atât de scurt.

Marian Albu: şef secţie cardiologie SJU Ploieşti: Pe secţie lucrăm patru medici şi deficitul este, probabil, undeva la minus zece, fix câte posturi au fost scoase.

Bogdan Nica, manager SJU Ploieşti: Sper ca medicii cardiologi, atât cei tineri, cât şi cei mai maturi, primari să fie interesaţi de aceste posturi.

Cei care au cel mai mult de suferit din cauza lipsei de personal sunt pacienţii.

Elena Oceanu

Elena Oceanu este absolventa a sectiei ”Jurnalism și Științele Comunicării” la ”Universitatea din București”, a început activitate a de jurnalist la ”Evenimentul Zilei”, în prezent fiind editor la publicația ”Doctorul Zilei”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel