Sari la conținut

Spital din România, în pericol! Clădirea, afectată de cutremurul de săptămâna trecută

Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Tot mai multe cutremure din cauza încălzirii globale

Spital din România, în pericol! Multe spitale din România sunt în pericol în cazul unui cutremur major, iar clădirea în care funcţionează Secţia de Psihiatrie a Spitalului Judeţean Arad a fost afectată de cutremurul de 5,3 grade pe Richter de miercurea trecută.

Așadar, clădirea va fi inclusă pe lista imobilelor pentru care se vor cere despăgubiri în caz de calamităţi naturale – după ce a fost afectată de cutremurul de săptămâna trecută.

Pe listă apare şi secţia de îngrijiri paleative a Spitalului Judeţean, din comuna Ghioroc – spune preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

„Noi am eliberat această clădire și am depus un proiect pentru finanțare prin Compania Națională de Investiții. Am făcut o nouă solicitare la București, la Compania Națională de Investiții, pentru includerea celor două obiective pe lista despăgubirilor în caz de calamități naturale.

O comisie tehnică a început și expertizarea clădirii fostului spital municipal, unde au fost sesizate pagube, fisuri la pereți şi daune la acoperiș, dar nu cred că va fi cazul să solicităm și aici fonduri, pentru că nu sunt pagubele atât de mari”, a declarat Iustin Cionca.

Cutremurul de 5,3 grade pe Richter de miercurea trecută a avut epicentrul în zona Ghioroc, unde sute de case au fost avariate: acoperişuri şi hornuri căzute, pereţi fisuraţi, potrivit RRA.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel