Sari la conținut

Spitalul din Mariupol, distrus de bombardamentele rusești. Zelenski, strigăt disperat: „Sunt copii sub dărâmături”

Soldații ruși nu au scrupule. Au bombardat un spitalul din Mariupol, iar acum copii sunt prinși sub dărâmături. Președintele Zelensky a transmis un mesaj lui Putin: „Aveți putere, dar se pare că vă pierdeți umanitatea”,

Spitalul din Mariupol, distrus de bombardamentele rusești. Zelenski, strigăt disperat: „Sunt copii sub dărâmături”

Guvernatorul regiunii Donețk a declarat că 17 persoane, inclusiv femei aflate în travaliu, au fost rănite în atacul aerian, despre care el a susținut că a avut loc în timpul unei perioade de încetare a focului convenită pentru a permite civililor să evadeze în siguranță.

Președintele ucrainean Volodimir Zelensky a spus, miercuri, că un spital pentru copii din orașul port din sudul țării a fost distrus în întregime de bombardamentele rusești, scrie Sky News.

Volodimir Zelensky, președintele în funcție al Ucrainei,  a afirmat că sunt copii prinși sub dărâmături și a distribuit un videoclip sfâșietor care ilustrează amploarea distrugerilor.

„Cât timp va mai fi lumea complice la ignorarea terorii?”, a spus el. „Închideți cerul chiar acum! Opriți crimele!”, cere Zelensky.

„Aveți putere, dar se pare că vă pierdeți umanitatea”, mai spune președintele ucrainean.

 

Viceprimarul din Mariupol a afirmat că 1.200 de persoane au murit în oraș.

Ucraina trebuie să reziste în faţa atacului Rusiei

Ucraina trebuie să reziste în faţa atacului Rusiei pentru următoarele 7-10 zile pentru ca Moscova să nu poată revendica vreo victorie, a spus un înalt oficial guvernamental, în contextul în care peste două milioane de refugiaţi au fugit din calea celui mai mare asalt asupra unei ţări europene de după Al Doilea Război Mondial.

Potrivit lui Vadim Denisenko, un consilier al ministrului ucrainean de interne, Rusia este disperată să obţină măcar o victorie, de orice fel, şi că cele mai probabile ţinte sunt oraşul Mariupol şi capitala Kiev.

„Au nevoie măcar de o victorie înainte de a fi forţaţi să intre în negocierile finale”, a scris Denisenko pe Facebook.

„Prin urmare, sarcina noastră este să rezistăm în următoarele 7-10 zile, a adăugat el.

Rusia a spus că va oferi coridoare umanitare miercuri pentru persoanele care fug din Kiev şi din alte patru oraşe ucrainene. Singurul coridor funcţional momentan este cel din oraşul Sumî, care s-a deschis marţi.

Mii de persoane, evacuate prin coridorul umanitar

Aproximativ 5.000 de persoane au plecat cu autocarele marţi din acest oraş din nord-estul ţării după ce Moscova şi Kievul au convenit asupra coridorului, a spus guvernatorul general din Sumî, Dmitro Jiviţki.

Aproximativ 1.000 de maşini au putut de asemenea pleca, îndreptându-se spre oraşul Poltava, a precizat el, adăugând că acest coridor va continua să funcţioneze şi miercuri.

În acelaşi timp, Jiviţki a spus că zona rezidenţială din Sumî a fost bombardată în cursul nopţii şi că 22 de civili au murit într-un bombardament. El a declarat că este vorba de o „crimă în masă”.

Moscova neagă că ar lua ca ţintă civili. Reuters precizează că nu a putut verifica incidentul din Sumî.

Ucraina a acuzat forţele ruse că au bombardat un alt coridor de evacuare, din Mariupol, în sudul ţării.

Mihail Mizinţev, şeful Centrului Naţional pentru Controlul Apărării din Rusia, a declarat, citat de agenţia de presă TASS, că forţele ruse „vor respecta un regim al tăcerii” începând cu ora 07.00 GMT pentru a permite trecerea în siguranţă a civililor care vor să plece din Kiev, Cernihiv, Sumî, Harkov şi Mariupol, relatează Agerpres.

Maria Mocanu

Sunt Maria Mocanu și am o vasta experienţă profesională! Sunt o fire creativă, sociabilă, veselă și îmi place să scriu. Am o experiență în media de peste 15 ani, cu nenumărate articole publicate în online, dar și articole de specialitate pentru pasionații și iubitorii de animale.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel