Sari la conținut

Stare de urgență națională în Peru, după creșterea neobișnuită a cazurilor de Guillain-Barré

maini amortite
Sursă foto: arhiva doctorulzilei.ro
Care sunt simptomele care anunță un deficit de calciu

O creștere neobișnuită în Peru a cazurilor de Guillain-Barré, un sindrom care provoacă neuropatie paralizantă acută care poate duce la deces, a determinat țara din America Latină să declare o urgență națională de sănătate pentru trei luni.

„Urgența sanitară la nivel național este declarată pentru 90 de zile din cauza creșterii neobișnuite a cazurilor de sindrom Guillain-Barré”, a declarat Ministerul Sănătății peruvian într-un comunicat. Sunt vizate cele 25 de regiuni ale acestei țări cu 33 de milioane de locuitori, scrie publicaţia franceză Le Figaro.

„A existat o creștere semnificativă în ultimele săptămâni care ne impune să luăm măsuri la nivel de stat pentru a proteja sănătatea și viața populației”, a declarat ministrul Sănătății César Vásquez reporterilor. Declarația va face posibilă achiziționarea de imunoglobuline pentru tratamentul pacienților afectați în următorii doi ani.

Potrivit unui ultim raport al ministerului de la Lima, aproape 200 de cazuri de îmbolnăvire s-au înregistrat de la începutul acestui an, fiind consemnate şi patru decese asociate bolii.

Ce este sindromul Guillain-Barré?

Guillain-Barré este o afecțiune neurologică, numită și poliradiculonevrita acută, care se caracterizează prin slăbiciune musculară progresivă care apare pe parcursul a două până la patru săptămâni și poate afecta sistemul respirator.

Cauza exactă a sindromului Guillain-Barre nu este cunoscută. Dar două treimi dintre pacienți raportează simptome ale unei infecții în ultimele șase săptămâni dinaintea apariției acestuia. Sunt raportate infecții respiratorii sau gastrointestinale sau virusul Zika, dar și altele.

Nu există un remediu cunoscut pentru sindromul Guillain-Barre, dar mai multe tratamente pot ameliora simptomele și pot reduce durata bolii, potrivit ziarmedical.ro. Deși majoritatea celor afectați se recuperează după sindromul Guillain-Barre, rata mortalității este de 4% până la 7%. Între 60-80% dintre oameni sunt capabili să meargă din nou după șase luni. Pacienții pot prezenta și efecte persistente în urma bolii, cum ar fi slăbiciune, amorțeală sau oboseală.

Sindromul Guillain-Barre debutează adesea cu furnicături și slăbiciune care încep în picioare și se răspândesc apoi la partea superioară a corpului și la brațe. La aproximativ 10% dintre persoanele cu acest diagnostic, simptomele încep în brațe sau la nivelul feței. Pe măsură ce sindromul Guillain-Barre progresează, slăbiciunea musculară poate evolua spre paralizie.

Semne și simptome

  • Senzații de înțepături și furnicături la degetele de la mâini și picioare, la glezne sau încheieturi
  • Slăbiciune la nivelul picioarelor care se extinde în partea superioară a corpului
  • Mers instabil sau incapacitate de a merge sau de a urca scările
  • Dificultăți cu mișcările faciale, inclusiv vorbirea, mestecatul sau înghițitul
  • Vedere dublă sau incapacitatea de a mișca ochii
  • Durere severă care se poate simți fulgerătoare sau sub formă de crampe și se poate agrava pe timpul nopții
  • Dificultate în controlul vezicii urinare sau a funcției intestinale
  • Ritm cardiac accelerat
  • Tensiune arterială scăzută sau crescută
  • Dificultăți de respirație

Persoanele cu sindrom Guillain-Barre experimentează de obicei cea mai semnificativă slăbiciune în decurs de două săptămâni de la debutul simptomelor.

Elena Marinescu

Elena Marinescu are o vasta experienţă profesională în audiovizual, presa scrisă şi online. A avut colaborări cu publicaţii importante din media, precum "România Liberă", "Capital" sau "Taifasuri", şi se ocupă de domeniul medical de aproape 15 ani.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel