Sari la conținut

Stațiunea care a renăscut din propria cenușă și a devenit o perlă a turismului. Turiștii vin aici pentru “apele miraculoase”

Statiune balneara
sursa foto: statiunibalneare.com
staţiunea românească căutată de turiştii străini

Stațiunea care a renăscut din propria cenușă și a devenit o perlă a turismului. Turiștii vin aici pentru “apele miraculoase”. Localitatea Bazna este renumită pentru apele sale vindecătoare, care tratează multe boli.

Aproape până în anii ’80, Bazna, situată la câțiva kilometri de Mediaș, a fost populată de etnici sași, lucru care se vede oriunde.

Arhitectura caselor e de așa natură încât omul este imediat cufundat în acest sătuc. Aliniate ca într-o paradă, locuințele își spun propria poveste. La fiecare dintre ele se poate citi pe frontispiciu anul în care a fost construită și numele persoanei care a locuit acolo.

În vârful unui deal se află Biserica Evanghelică Bazna. Înaltă și impozantă, biserica a fost îngrijită de singurul saxon care a refuzat să plece în Germania. În interiorul acesteia, pe ziduri, puteți admira sute de fotografii ale sașilor care au trăit cândva în Bazna. În unele se văd uniforme germane, în altele românești, un semn că au servit în cel de-al Doilea Război Mondial.

În biserică nu se mai țin aproape deloc slujbe. În special vara, când se întorc în sat sașii bătrâni care nu au uitat unde s-au născut.

Complexul turistic Bazna

Pe alt deal din Bazna se găsește stațiunea propriu-zisă, construită de o mare companie națională de extracție a gazelor naturale.

Complexul vechi este părăsit, ruinele clădirilor vechi fiind vizibile printre copacii care ocupau cândva locul, odinioară frecventat de mii de oameni.

În Bazna există, de asemenea, un hotel care funcționează ca un centru balnear, cu mai multe piscine interioare și exterioare cu apă sulfuroasă încălzită.

Statiunea dispune de propria bază de tratament, unde se tratează afecțiuni locomotorii, reumatism, artroză, spondiloză, afecțiuni posttraumatice, afecțiuni ginecologice, ORL, endocrine și legate de stres.

Mai multe hoteluri și pensiuni din stațiune oferă cazare excelentă, scrie EVZ.

Perla săsească din inima Podișului Transilvan
sursa: stiri de cluj

Stațiune balneară renumită din 1814

Caracteristicile apelor de la Bazna au fost cunoscute din secolul al XVIII-lea. În 1814, apele izvoarelor de la Bazna au ajuns în proprietatea Bisericii Evanghelice locale, iar la sfârșitul aceluiași an s-a decis construirea unei unități balneare.

Primele amenajări pentru băi au fost realizate în anul 1835, iar în anul 1843 s-a construit primul stabiliment balnear. Primul medic al stațiunii a fost angajat în anul 1905, când se înființează și o farmacie. Tot în aceeași perioadă începe producția de sare de Bazna.

Sarea de Bazna

La Bazna, se mai extrtage și celebra sare de Bazna, din apele minerale de adâncime.

Sarea de Bazna se recomandă ca terapie în bolile reumatismale, pentru afecțiuni ortopedice, pentru afecțiuni ale sistemului nervos și boli ginecologice.

Prisăcaru Theona

Mi-am descoperit pasiunea pentru jurnalism in urma cu mai mulți ani si pot spune ca profesia nu este deloc usoara, ci extrem de solicitanta, plina de dinamism, care aduce noi provocari in fiecare zi. Totodata, implica si o doza mare de responsabilitate. Va multumesc atat pentru aprecierile voastre, cat si pentru criticile constructive!

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel