Din cuprinsul articolului
Statul Român a fost despăgubit cu 5,7 milioane de euro de către una dintre cele mai mari companii de asigurări din Țările de Jos, după furtul coifului de aur de la Coțofenești și al trei brățări dacice expuse la Muzeul Drents, relatează România TV.
Banii au intrat deja în conturile Muzeului Național de Istorie a României (MNIR), instituția care a trimis piesele la expoziția din Olanda.
Despăgubirea, separată de ancheta penală
Autoritățile precizează că despăgubirea a fost acordată în baza unui mecanism de asigurare internațional, independent de ancheta penală aflată încă în desfășurare. Cercetările continuă pentru identificarea celor responsabili și recuperarea completă a prejudiciului.
Acest tip de poliță este susținut de statul olandez și are rolul de a garanta parțial expozițiile muzeale cu piese de mare valoare, încurajând astfel muzeele să își asume organizarea unor evenimente cu obiecte de patrimoniu de importanță globală.
Coiful de la Coțofenești, o piesă unică în lume
„Coiful princiar getic de la Coţofeneşti, secol IV î. Hr. a fost descoperit întâmplător în 1928, în satul Coţofeneşti, comuna Vărbilău, judeţul Prahova. Piesa fusese îngropată izolat într-o aşezare Latène, deci într-un mediu local traco-getic.
Calota conică din foaie de aur (partea superioară lipseşte), este ornată de rozete conice dispuse în rânduri orizontale. Frontalul dreptunghiular, decorat cu o pereche de ochi proeminenţi şi sprâncene răsucite în sus este tipic getic. Pe obrăzarele fixe, dreptunghiulare, de asemenea specifice geților, este reprezentată câte o scenă de sacrificiu înfățișând un războinic înjunghiind un berbec, iar fiecare obrăzar are câte un orificiu la bază. Apărătoarea de ceafă, dreaptă, este împărţită în două registre decorate cu animale fantastice.
Ca şi în cazul coifurilor princiare getice de la Cucuteni-Băiceni, judeţul Iaşi, Peretu, judeţul Teleorman, Agighiol, judeţul Tulcea şi Porţile de Fier, judeţul Mehedinţi, se remarcă şi la piesa descoperită la Coţofeneşti influenţele stilistice persane şi greceşti sau scitice, cum sunt scenele de sacrificiu, care ornamentează obrăzarele, sau decorul de frize cu animale fantastice de pe apărătoarea de ceafă, dar şi elemente specific getice, cum sunt reprezentarea ochilor apotropaici de pe frontal.
Coiful poate fi considerat o capodoperă a artei orfevriere traco-getice, tehnica de execuţie fiind de manieră locală“, a transmis Muzeul Național de Istorie a României, potrivit RTV.
Contextul furtului
Furtul a avut loc în timpul expoziției internaționale găzduite de Muzeul Drents din Olanda. Printre piesele sustrase s-au aflat coiful de aur de la Coțofenești și trei brățări dacice, toate aparținând patrimoniului României.
Ancheta internațională este în curs, iar autoritățile colaborează pentru tragerea la răspundere a făptașilor și pentru recuperarea obiectelor de valoare inestimabilă.