Din cuprinsul articolului
Până în prezent, cea mai lungă perioadă de viață pentru o persoană, potrivit rapoartelor neoficiale a fost de 122 de ani, sau 118 ani, potrivit celor oficiale, dar specialiștii spun că am putea fi capabili să trăim mai mult de atât.
Cu cât îmbătrânim, țesuturile își pierd treptat capacitatea de a se vindeca singure, ceea ce poate duce la boli şi disfuncții. Însă, o cercetare ştiinţifică sugerează că timpul de recuperare al corpului uman se dublează la fiecare 15 ani. Astfel, o vânătaie care a avut nevoie de o săptămână pentru a se vindeca la vârsta de 40 de ani ar putea dura două săptămâni la 55 de ani.
În cele din urmă, corpul uman își pierde toată capacitatea de rezistență, astfel încât orice oase sau țesuturi care se rup rămân așa și nu se mai pot regenera. Odată ce prea multe părți ale corpului funcționează defectuos, se produce decesul.
Cercetătorii nu sunt întru totul de acord asupra limitei maxime pentru momentul în care se întâmplă acest lucru. Unii au propus 115 ani, alții 130 de ani, potrivit portalului 360medical.ro.
Un amplu studiu, care a analizat peste o jumătate de milion de persoane din Statele Unite și Marea Britanie, sugerează că oamenii își pierd toată rezistența undeva între 120-150 de ani. Unii experți susțin că, datorită progreselor medicale, durata medie de viață a oamenilor nu are o limită naturală.
Ce este senescența celulară
Senescența celulară este momentul în care o celulă încetează să se mai reproducă, dar nu moare. Când se întâmplă acest lucru, unele celule senescente se transformă în celule zombi distructive, plutind prin corp și eliberând substanțe chimice inflamatorii care dăunează celulelor sănătoase, inclusiv celulelor stem, considerate „reparatorii” organismului uman, care ajută la înlocuirea țesuturilor deteriorate sau rupte. Însă nu toate celulele senescente sunt rele.
Unele celule senescente secretă substanțe chimice care ajută la repararea rănilor, spune Paul Robbins, director asociat al Institutului pentru Biologia Îmbătrânirii și Metabolism și al echipei de descoperiri medicale privind biologia îmbătrânirii, din cadrul universității din Minnesota, Statele Unite.
Companii precum Life Biosciences și Unity Biotechnology dezvoltă în prezent medicamente numite senolitice pentru a viza și distruge doar celulele senescente „rele” din organism.
Oamenii de știință spun că, uele medicamente experimentale ar putea chiar să împiedice celulele să devină senescente. Dar, până în prezent, nimeni nu și-a dat seama cum să prevină sau să elimine complet celulele senescente dăunătoare.
Până la vârsta de 60 de ani, organismul uman, în special sistemul imunitar, elimină mai greu celulele senescente dăunătoare, ceea ce poate duce la o acumulare care declanșează deteriorarea și defectarea țesuturilor, spune Robbins.
O cauză majoră a senescenței celulare este deteriorarea ADN-ului, ceea ce a contribuit la declanșarea unui alt domeniu de cercetare care a dus la acordarea unui premiu Nobel în 2009: telomerii.
Rolul telomerilor în estimarea vârstei biologice
Unii cercetători susțin că vârsta biologică, respectiv, cât de bătrâne sunt celulele și țesuturile din organismul uman, este un predictor mai bun al duratei de viață decât vârsta cronologică, sau câți ani a trăit un individ.
Un mod obișnuit prin care oamenii de știință estimează vârsta biologică este acela de a măsura telomerii din anumite celule imunitare.
Telomerii sunt capacele de protecție de la capătul ADN-ului uman. Sunt alcătuite din șiruri de molecule numite perechi de baze. Pe măsură ce îmbătrânimi, aceste perechi de baze dispar, scurtând telomerii. Iar telomerii mai scurți fac ca ADN-ul să fie mai vulnerabil la deteriorări și la efectele îmbătrânirii.
Când ne naștem, telomerii din anumite celule imunitare, numite leucocite, pot avea între 7.000 și 11.600 de perechi de baze. Odată ce această dimensiune se micșorează la 5.000 de perechi de baze, există un risc ridicat de deces iminent, a constatat un studiu recent.
Dar alte cercetări au descoperit că unii oameni care trăiesc peste 100 de ani au de fapt telomeri care nu se scurtează, ci se lungesc în fiecare an. Acest lucru i-a determinat pe unii oameni de știință să cerceteze modalități de a imita acest proces de recuperare a telomerilor la persoanele mai tinere.
