marți, ianuarie 19, 2021
Andrada Lăcătuș

Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) a inițiat un plan de suplimentare a personalului medical din spitalele care tratează Covid-19. Acesta prevede înscrierea și repartizarea studenților la Medicină către cadrele medicale ce au nevoie de ajutor, în contextual actual.

Potrivit g4media.ro, aproape 2000 de studenți la Medicină s-au înscris în cadrul programului, iar 720 dintre aceștia au fost deja repartizați către unitățile medicale responsabile pentru tratarea cazurilor de Covid-19. Cadrele medicale din spitalele care tratează Covid-19 vor fi ajutate de voluntarii inscriși.

Primele ordine de repartizare au fost semnate marți, ca urmare a intrării în vigoare a ordonanței care privește adoptarea unor măsuri de urgență în domeniul medical pentru prevenirea și combaterea pandemiei. Studenții voluntari se vor alătura cadrelor medicale din prima linie, responsabile pentru tratarea pacienților de Covid-19.

După 6 zile de la aprobarea ordonanței s-au înscris aproximativ 2000 de voluntari, dintre care 720 au fost deja repartizați în 25 de județe. În următoarea perioadă se va repartiza încă o serie de studenți în mai multe unități sanitare din țară.

„Unul din pașii care au fost luați este recrutarea unui număr de studenți care să lucreze pe posturi de asistenți medicali, pentru că nu numai de medici e nevoie, e nevoie foarte mult de asistenți medicali, de supraveghere a acestor bolnavi”, a declarat Arafat pentru Digi24, la începutul demersului.

Liderul Departamentului pentru Situații de Urgență a explicat că recrutarea studenților pentru posturile de asistenți medicali este un lucru esențial în îngrijirea corespunzătoare a pacienților. Asistenții medicali sunt indispensabili pentru evaluarea pacienților și supravegherea evoluției lor. Astfel, Raed Arafat decis ca studenții de la Medicină și de la Asistență Medicală Generală să fie responsabili pentru o parte dintre pacienții internați în spitale.

Raed Arafat a declarat că studenții care s-au înscris în acest program fac parte din cadrul universităților de Medicină și Asistență Medicală Generală din anii IV, V și VI.