vineri, octombrie 22, 2021

În prezent, programul haotic și multitudinea de produse procesate ne diminuează intenția de a adopta un stil de viață sănătos și echilibrat. Alimentația este esențială pentru sănătatea noastră, mai ales în primii ani de viață.

Din nefericire, tot mai puțini copii au o alimentație sănătoasă, aspect care poate avea efecte devastatoare în timp.

Potrivit unui studiu Reveal Marketing Research, comportamentele legate de nutriție în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. De fapt, studiul face un apel către părinți și autorități pentru a conștientiza importanța alimentației în primii ani de viață, având ca scop dezvoltarea armonioasă și sănătoasă a copiilor.

65% dintre copii consumă dulciuri zilnic

Pe lângă informațiile importante despre obiceiurile și educația alimentară ale copiilor din România, studiul realizat își propune

să tragă un semnal de alarmă asupra faptului că deprinderile alimentare greșite pe care părinții le transmit copiilor reprezintă o urgență la nivel național din cauza efectelor pe termen lung pe care acestea le au asupra sănătății celor mici.

Conform datelor furnizate de grupul țintă – părinți cu vârste de peste 25 de ani, implicați în alimentația copiilor lor – comportamentele legate de nutriție în familie nu sunt dintre cele mai sănătoase. Astfel, 65% dintre copiii cu vârsta de până la 14 ani consumă dulciuri zilnic, iar 22% dintre părinții intervievați recunosc că cei mici mănâncă dulciuri

de două-trei ori pe zi, în timp ce recomandarea nutriționiștilor este de 1-2 ori/săptămână.

Cei mici consumă săptămânal sucuri, gustări sărate și produse semipreparate

suc
Sursa: Unsplash

De asemenea, 43% dintre părinți au declarat că cei mici consumă băuturi carbogazoase o dată pe săptămână sau mai des, iar dintre aceștia 14% aleg sucuri în locul apei pentru hidratare. La întrebarea despre tipurile de alimente pe care obișnuiesc să le ofere copiilor, 52% dintre respondenți au indicat gustările sărate (chips-uri,

sticks-uri) și 49% produsele semipreparate de tipul mezelurilor sau  crenvurștilor.

Dintre cei intervievați, procente importante susțin ca au aproape mereu în casă dulciuri (41%), produse semipreparate (31%) și băuturi non-alcoolice carbogazoase (19%).

Deși 69% dintre părinți se declară conștienți de faptul că obiceiurile lor de consum influențează comportamentul alimentar al copilului, doar 35% dintre aceștia își caracterziează stilul de viață ca fiind unul „mai degrabă sănătos”.

Prezența alimentelor procesate în preferințele românilor este și ea de semnalat – 52% dintre părinți au

declarat că cei mici consumă produse procesate o dată pe săptămână sau mai des, iar 12% admit că obișnuiesc în mare și foarte mare măsură să mănânce alimente procesate în locul celor proaspete.

În mod paradoxal, 56% dintre părinți consideră că alimentele procesate sunt nesănătoase, principalele mâncăruri de acest tip menționate spontan fiind mezelurile, lactatele și produsele de tip fast-food.

În același timp, 3 din 10 părinți susțin că copiii lor nu consumă fructe proaspete zilnic sau aproape zilnic.

Ultimele stiri