Sari la conținut

STUDIU. Bărbații și femeile procesează durerea în mod diferit

Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei

Un nou studiu explică de bărbații și femeile experimentează în mod diferit ameliorarea durerii, reprezentantele sexului frumos fiind mult mai expuse riscului de durere cronică și răspund mai puțin la tratamentele cu opioide.

Cercetătorii de la Universitatea San Diego din California au descoperit că bărbații și femeile utilizează sisteme biologice diferite pentru a calma durerea. În timp ce bărbații ameliorează durerea prin eliberarea de opioide endogene, analgezicele naturale ale organismului, femeile se bazează în schimb pe alte căi, neopioide.

Efecte dferite ale medicamentelor opioide

Medicamentele opioide sintetice, precum morfina și fentanilul, reprezintă cea mai puternică clasă de medicamente analgezice disponibile.

Se știe că femeile răspund greu la terapiile opioide, care utilizează molecule opioide sintetice pentru a se lega la aceiași receptori ca și opioidele endogene naturale. Acest aspect al medicamentelor opioide ajută la explicarea de ce sunt atât de puternice ca analgezice, dar și de ce prezintă un risc semnificativ de dependență.

sursa foto: Freepik

„Dependența se dezvoltă întrucât oamenii încep să ia mai multe opioide atunci când doza lor inițială nu mai funcționează”, a declarat într-un comunicat Fadel Zeidan, profesor de anesteziologie și specialist în studiile privind empatia și compasiunea la Institutul Sanford al UCSD.

„Deși speculative, constatările noastre sugerează că poate unul dintre motivele pentru care femeile sunt mai susceptibile de a deveni dependente de opiacee este că sunt biologic mai puțin receptive la acestea și trebuie să ia mai mult pentru a ameliora  durerea”, spune cercetătorul, potrivit sursei citate de 360medical.ro.

Studiul a combinat datele din alte două studii clinice care au implicat un total de 98 de participanți, atât persoane sănătoase, cât și persoane diagnosticate cu dureri cronice de spate în zona inferioară.

Participanții au fost supuși unui program de instruire în meditație, apoi au practicat meditația în timp ce primeau fie placebo, fie o doză mare de naloxonă, un medicament care oprește funcționarea opioidelor sintetice și endogene. În același timp, aceștia au experimentat un stimul termic foarte dureros, dar inofensiv, la partea din spate a piciorului.

Cercetătorii au măsurat și au comparat cât de mult s-a ameliorat durerea participanților prin meditație atunci când sistemul opioid a fost blocat față de atunci când era funcțional.

„Aceste rezultate subliniază necesitatea unor terapii pentru durere mai specifice, în funcție de sexul pacientului, deoarece multe dintre tratamentele pe care le folosim nu funcționează la fel de bine la femei ca la bărbați”, a precizat Zeidan.

Cercetătorii concluzionează că, prin adaptarea tratamentului durerii la sexul unei persoane, ar putea fi posibilă îmbunătățirea rezultatelor pacienților și reducerea dependenței de opioide și a utilizării abuzive a acestora.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel