marți, martie 10, 2026
4.1 C
București

STUDIU. Doi factori noi care pot duce la apariţia bolii Alzheimer

Din cuprinsul articolului

Cercetătorii au identificat pierderea vederii și colesterolul ridicat ca doi noi factori de risc pentru demență, potrivit unui studiu recent publicat în revista The Lancet.

Aceste condiții se alătură unei liste existente de 12 factori de risc modificabili, incluzând fumatul, obezitatea și hipertensiunea.

Studiul, făcut de 27 de experți în domeniul demenței, sugerează că aproximativ 7% din cazurile de demență pot fi legate de nivelul ridicat al colesterolului LDL la mijlocul vieții, în timp ce 2% pot fi asociate cu pierderea vederii netratată la vârste înaintate, notează revista Health.

Citeste si…

Milioane de cazuri de demenţă ar putea fi evitate acţionând asupra unor factori precum fumatul şi poluarea. Boala Alzheimer este cea mai cunoscută şi cea mai răspândită dintre aceste patologii, care degradează în general ireversibil memoria şi limbajul pacienţilor.

Cum ne putem feri de demenţă

„Aceste constatări oferă speranță”, a declarat autorul principal Gill Livingston, profesor de psihiatrie a persoanelor în vârstă la University College London. „Deși schimbarea este dificilă, noua noastră sinteză de dovezi arată cum indivizii își pot reduce riscul de a face boala Alzheimer”.

Citeste si…

Cercetătorii estimează că abordarea tuturor celor 14 factori de risc ar putea preveni sau întârzia până la 45% din cazurile de demență. Ei recomandă ca oamenii să prioritizeze activitatea cognitivă, fizică și socială atât la mijlocul vieții, cât și la bătrânețe, relatează Mediafax.

dementa
sursa foto: arhiva doctorul zilei

Experții încurajează oamenii să discute cu medicii lor despre evaluarea și gestionarea acestor factori de risc. Detectarea timpurie și intervenția pot juca un rol crucial în prevenirea sau încetinirea progresiei demenței.

Potrivit estimărilor, numărul persoanelor care suferă de demenţă la nivel mondial aproape se va tripla până în 2050, ajungând la 153 de milioane, iar experţii au declarat că aceasta reprezintă o ameninţare în creştere rapidă pentru viitoarele sisteme de sănătate şi de asistenţă socială.

Citeste si…

Follow us on GoogleNews Doctorul zilei whatsapp channel

Ultimele știri

Coșmarurile pot anunța demența sau Parkinson cu 10 ani înainte

Visele intense sau coșmarurile neobișnuite ar putea fi mai...

Un singur mușchi activat în timp ce stai jos poate reduce vârful glicemiei cu 50%. Află CUM

Descoperire revoluționară: activarea unui singur mușchi în timp ce...

Un supliment popular ar putea accelera creșterea celulelor canceroase. Descoperirea cercetătorilor japonezi

Un compus promovat frecvent în suplimentele anti-îmbătrânire ar putea...

Credea că are o gripă persistentă, dar medicii au descoperit un cancer agresiv

O instructoare de Pilates din Statele Unite a crezut...
prospecte medicamente
spitale private

Subiecte

Citește și