Din cuprinsul articolului
Unii oameni mor mai devreme pentru că mănâncă mult și prost. Aceasta este concluzia unui nou studiu recent publicat în revista Communications Medicine.
Cercetarea relevă că indicele de masă corporală (IMC) joacă un rol major în apariția multimorbidității – situația în care o persoană trăiește cu mai multe boli cronice în același timp. Această problemă reprezintă o provocare tot mai mare pentru sistemele de sănătate și afectează semnificativ calitatea vieții.
Cercetătorii au analizat date genetice asociate cu 71 de afecțiuni cronice, folosind informații din baze de date de amploare precum UK Biobank și FinnGen. Rezultatele arată că, pentru multe boli, excesul de greutate contribuie la riscul ca acestea să apară împreună, nu doar separat, potrivit news-medical.
Din aproape 2.500 de perechi de boli analizate, în peste o treime dintre cazuri, obezitatea a explicat parțial de ce anumite afecțiuni coexistă, în special boli cardiovasculare, renale, metabolice și musculo-scheletale.
În unele situații, IMC a fost principalul factor comun, iar fără influența obezității, legătura genetică dintre boli aproape dispărea.
Cum se calculează indicele de masă corporală (IMC)
- Sub18,5: Subponderal
- 18,5 – 24,9: Greutate normală
- 25,0 – 29,9: Supraponderal
- 30,0 – 34,9: Obezitate gradul I
- 35,0 – 39,9: Obezitate gradul II
- 40,0 sau mai mult: Obezitate gradul III

Scăderea IMC reduce riscul de a dezvolta anumite combinații de boli cronice
Studiul arată că scăderea IMC ar putea reduce riscul de a dezvolta anumite combinații de boli cronice, precum diabetul de tip 2 și osteoartrita sau boala renală cronică și osteoartrita.
Autorii subliniază însă că IMC nu explică toate tiparele de multimorbiditate și că sunt necesare cercetări suplimentare, mai ales pentru populații non-europene, pentru a înțelege mai bine mecanismele prin care greutatea corporală influențează sănătatea pe termen lung.
