Sari la conținut

Studiu. La ce boli te expui atunci când consumi de trei ori pe săptămână carne?

când consumi carne

Cercetătorii din Marea Britanie găsesc o legătură între aportul regulat de carne și nouă boli necanceroase, conform The Guardian.

Consumul de carne crește în mod regulat riscul unei persoane de a dezvolta boli de inimă, diabet, pneumonie și alte boli grave, au descoperit cercetările.

Se știe deja că aportul de carne roșie și procesată crește riscul de a fi diagnosticat cu cancer intestinal. Dar aceste descoperiri sunt primele care evaluează dacă consumul de carne este legat de oricare dintre cele 25 de boli necanceroase.

Academicii de la Universitatea Oxford care au publicat studiul au descoperit că un consum de carne roșie, carne procesată și carne de pasăre, cum ar fi pui și curcan, de cel puțin trei ori pe săptămână,  prezintă un risc mai mare cu 15 la sută de a dezvolta boli de inimă. De asemenea, șansele de a dezvolta diabet sunt cu 30 la sută mai mari și cu 31 la sută mai mari de a se confrunta cu o pneumonie în viitor.

Aceste tipuri de carne pot crește riscul bolilor de inimă, deoarece conțin acizi grași saturați, care pot crește lipoproteinele cu densitate scăzută sau colesterolul „rău”, despre care se știe că expune oamenii la un risc mai mare de probleme cardiace.

De asemenea, același studiu a arătat că nici puiul de țară nu este mai sănătos, iar persoanele care consumă carne de trei ori pe săptămână sau chiar de mai multe ori sunt mai predispuse la fumat, la consum excesiv de alcool, precum și la o alimentație haotică, neincluzând în dieta zilnică fructe și legume.

Studiul a concluzionat: „În medie, participanții care au raportat că au consumat carne în mod regulat (de trei sau mai multe ori pe săptămână) au avut comportamente și caracteristici mai negative asupra sănătății decât participanții care au consumat carne mai rar.”

„Consumul mai mare de carne roșie neprelucrată și carne procesată combinat a fost asociat cu riscuri mai mari de boli cardiace ischemice, pneumonie, boli diverticulare, polipi de colon și diabet, iar consumul mai mare de carne de pasăre a fost asociat cu riscuri mai mari de boală de reflux gastro-esofagian, gastrită și duodenită, boală diverticulară, boală a vezicii biliare și diabet. ”

Cercetătorii au subliniat, de asemenea, riscul de a dezvolta boli cronice este și mai sporit în cazul persoanelor supraponderale ori obeze, întrucât acestea au obiceiul de a consuma o cantitate mare de carne. Atunci când consumul de carne este redus, starea de sănătate se îmbunătățește.

Spre exemplu, o persoană care consumă 50 de grame de carne roșie pe zi prezintă un risc mai mare cu 16 la sută de a se confrunta cu boli de inimă. Atunci când cantitatea este redusă la 20 de grame, riscul de boli de inimă scade la 21 la 16 la sută.

Totuși, consumul de carne a redus riscul ca cineva să sufere de anemie cu deficit de fier.

Prof. Robert Pickard, membru al Comitetului consultativ pentru alimente, care a răspuns în numele industriei cărnii, a declarat: „În general, este important să ne gândim la echilibrul alimentelor care alcătuiesc o dietă variată și sănătoasă – o mulțime de cereale integrale, fructe și legume și cantități limitate de alimente bogate în grăsimi saturate, sare și zahăr – mai degrabă decât concentrându-se doar pe un anumit aliment. Carnea roșie poate face parte dintr-un model alimentar mai sănătos.”

Tănasă Sabina

Sabina Tanasa, este redactor la www.doctorulzilei.ro din anul 2020, a fost colaborator la despreSpa.ro, owner and founder la MobileWish.ro și la Ulei Cocos Romania - VivaCoco. Este licentiata a Universitatea „Alexandru Ioan Cuza" din Iași si ACADEMIA DE STUDII ECONOMICE DIN BUCURESTI

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Doctorul zilei whatsapp channel