Din cuprinsul articolului
Un studiu recent realizat pe baza datelor medicale a peste 400.000 de persoane sugerează că inflamaţia sistemică ar putea sta la baza legăturii dintre durerea cronică şi depresie.
Oamenii de ştiinţă de la Universitatea Yale au constatat că riscul de depresie creşte odată cu numărul zonelor dureroase din corp şi că proteina C reactivă – un marker inflamator – este asociată direct cu această relaţie. Studiul susţine ipoteza conexiunii minte-corp şi deschide perspective pentru noi abordări terapeutice integrate.
Durerea cronică – definită ca durere persistentă timp de cel puţin trei luni – este adesea profund legată de depresie. Studiile arată că persoanele care trăiesc cu simptome persistente de durere pot avea un risc de până la patru ori mai mare de a dezvolta depresie.
La nivel global, aproape 30% din populaţie suferă de o formă de durere cronică, cum ar fi durerea lombară sau migrenele. Una din trei persoane care suferă de astfel de afecţiuni prezintă şi alte forme de durere prezente simultan în alte zone ale corpului.
„Tulburările fizice pot avea consecinţe directe asupra sănătăţii mintale”
Potrivit studiului publicat în revista Science Advances, markerii inflamatori din sânge, cum este proteina C reactivă – produsă de ficat ca răspuns la inflamaţie – par să explice această asociere între durere şi tulburările depresive. Această constatare sugerează că procesele fiziopatologice din spatele durerii cronice şi depresiei ar putea avea la bază inflamaţia sistemică, afirmă autorii studiului.
„Durerea nu este doar o experienţă fizică”, explică dr. Dustin Scheinost, autorul principal al cercetării. „Studiul nostru adaugă dovezi importante care arată că tulburările fizice pot avea consecinţe directe asupra sănătăţii mintale”, precizează acesta.
Markerii inflamatori pot explica riscul de depresie
Echipa de specialişti de la Yale a analizat date din UK Biobank – un studiu de cohortă amplu desfăşurat în Regatul Unit, care include informaţii medicale detaliate despre mai mult de 400.000 de persoane, colectate de-a lungul a 14 ani. Participanţii au raportat prezenţa durerii care le afectează viaţa de zi cu zi, localizarea acesteia (cap, faţă, gât, spate, abdomen, şold, genunchi etc.) şi durata simptomelor. Totodată, au fost incluse date privind diagnosticul de depresie.
Cercetătorii au comparat persoanele cu durere cronică (peste 3 luni) cu cele care sufereau de durere acută (sub 3 luni). Rezultatele au arătat că durerea – indiferent de tip sau localizare – este asociată cu un risc crescut de depresie, însă durerea cronică are o asociere semnificativ mai puternică. De asemenea, durerea cronică prezentă în mai multe regiuni ale corpului s-a corelat cu un risc mai mare de depresie decât durerea localizată într-un singur loc.
UK Biobank a inclus şi analize de sânge, permiţând echipei de la Yale să identifice markeri inflamatori, precum proteina C reactivă, trombocitele şi leucocitele. S-a constatat că aceşti indicatori inflamatori – în special proteina C reactivă – explică parţial legătura dintre durere şi depresie.
Autorii subliniază că acest studiu se adaugă dovezilor tot mai numeroase privind legătura profundă dintre sănătatea creierului şi restul organismului.
„Avem tendinţa de a trata sănătatea mintală separat de sănătatea altor organe, precum inima sau ficatul, dar, în realitate, toate aceste sisteme se influenţează reciproc”, explică dr. Scheinost, potrivit sursei citate de 360medical.ro.
Studiul oferă un punct de plecare pentru cercetări viitoare privind dezvoltarea unor tratamente ţintite care să abordeze atât durerea cronică, cât şi depresia prin căi fiziopatologice comune, cu implicarea răspunsului inflamator.
