Din cuprinsul articolului
Institutul pentru Studiul Cancerului și al Îmbătrânirii din Nisa, Franța, a prezentat recent în revista Nature Aging rezultatele unui cercetări care ar putea revoluționa medicina.
Testele făcute de oamenii de ştiinţă pe pești au arătat că procesul îmbătrânirii poate fi încetinit acționându-se numai asupra intestinului.
Astfel, specialiştii din Franţa au studiat efectul îmbătrânirii asupra lungimii telomerelor din celulele intestinale ale unor pești zebră (Danio rerio). Ca și la oameni, astea se scurtau pe parcursul vieții, ba chiar mai rapid decât în cazul altor organe.
Plecând de la această observație cercetătorii de la IRCAN au inserat fragmente de ADN care să permită celulelor intestinale să elimine telomerază, o enzimă responsabilă de lungimea telomerelor.
În acest mod a fost stopat procesul îmbătrânirii nu doar la nivel intestinal, ci în tot organismul. Peștii și-au recăpătat fertilitatea și starea bună de sănătate, fără a prezenta riscuri de dezvoltare a cancerului.
Studiul, citat de HotNews, face parte a unui program mai amplu care analizează influența telomerelor asupra apariției cancerului, bolilor neurodegenerative, ale sistemului imuntiar sau a afecţiunilor gastrointestinale.
Până în prezent, cea mai lungă perioadă de viață pentru o persoană, potrivit rapoartelor neoficiale a fost de 122 de ani, sau 118 ani, potrivit celor oficiale, dar specialiștii spun că am putea fi capabili să trăim mai mult de atât.
Cu cât îmbătrânim, țesuturile își pierd treptat capacitatea de a se vindeca singure, ceea ce poate duce la boli şi disfuncții. Însă, o cercetare ştiinţifică sugerează că timpul de recuperare al corpului uman se dublează la fiecare 15 ani. Astfel, o vânătaie care a avut nevoie de o săptămână pentru a se vindeca la vârsta de 40 de ani ar putea dura două săptămâni la 55 de ani.
Rolul telomerilor în estimarea vârstei biologice
Unii cercetători susțin că vârsta biologică, respectiv, cât de bătrâne sunt celulele și țesuturile din organismul uman, este un predictor mai bun al duratei de viață decât vârsta cronologică, sau câți ani a trăit un individ.
Un mod obișnuit prin care oamenii de știință estimează vârsta biologică este acela de a măsura telomerii din anumite celule imunitare.
Telomerii sunt capacele de protecție de la capătul ADN-ului uman. Sunt alcătuite din șiruri de molecule numite perechi de baze. Pe măsură ce îmbătrânimi, aceste perechi de baze dispar, scurtând telomerii. Iar telomerii mai scurți fac ca ADN-ul să fie mai vulnerabil la deteriorări și la efectele îmbătrânirii.
Când ne naștem, telomerii din anumite celule imunitare, numite leucocite, pot avea între 7.000 și 11.600 de perechi de baze. Odată ce această dimensiune se micșorează la 5.000 de perechi de baze, există un risc ridicat de deces iminent, a constatat un studiu recent.
Dar alte cercetări au descoperit că unii oameni care trăiesc peste 100 de ani au de fapt telomeri care nu se scurtează, ci se lungesc în fiecare an. Acest lucru i-a determinat pe unii oameni de știință să cerceteze modalități de a imita acest proces de recuperare a telomerilor la persoanele mai tinere.
